Pentru anul de studii 2020/2021, în bugetul destinat învățământului din Republica Moldova va fi alocată de către guvern o sumă suplimentară de 140,5 milioane de lei. Potrivit deputatei Alla Darovannaia, această suplinire a bugetului vine pentru a face față noilor realități cu care se confruntă procesul educațional pe timp de pandemie.

Aceasta a menționat că la moment sunt trei priorități de bază, și anume:
# asigurarea calității studiilor în condiții de pandemie;
# protejarea sănătății tuturor celor implicați în procesul educațional;
# educația digitală.

Pentru a realiza aceste priorități, la cele 12 miliarde de lei care au fost alocate în legea bugetului pentru anul 2020, vor mai fi alocate de către guvern 140,5 milioane de lei.

Banii vor fi destinați pentru:
# achitarea orelor suplimentare ale profesorilor – 105 milioane de lei;
# asigurarea instituțiilor de învățământ cu dezinfectanți, cu diferite mijloace antibacteriene și aparate de termometrie – 31 milioane de lei;
# educația digitală ale cadrelor didactice din învățământul general – 300 000 de lei;
# asigurarea implementării proiectului „Biblioteca digitală” – 5 milioane de lei;
# salarizarea personalului instituțiilor superioare de învățământ – 31 de milioane de lei.

Alte modificări privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar și măsuri de susținere a activității de întreprinzător vor fi dezbătute în parlament.