Saturday, May 15, 2021
Acasă Capitala Amenzi pentru persoanele care nu poartă mască de protecție în spațiile publice

Amenzi pentru persoanele care nu poartă mască de protecție în spațiile publice

Chişinău, 15 mar. /MOLDPRES/. Locuitorii municipiului Chișinău care nu vor purta masca de protecție în locuri publice vor fi amendați, transmite MOLDPRES.

Primarul capitalei, Ion Ceban, a cerut astăzi, la ședința on-line a serviciilor municipale, sancțiuni mai dure la adresa celor care nu respectă măsurile de prevenire a infectărilor cu COVID-19. Astfel, lucrătorii organelor de menținere a ordinii publice vor face raiduri prin piețe, magazine, restaurante și cafenele și vor amenda pe cei care nu poartă masca de protecție.

“Avem nevoie de măsuri și restricții mai severe care ne vor ajuta să gestionăm eficient situația. Am interzis repetat activitatea cluburilor de noapte și unităților de agrement, dar unele din acestea activează în continuare, fără să țină cont de recomandările autorităților. Consider că sancțiunile trebuie să fie dure, altfel nu vom reuși să oprim lanțul infectărilor”, a declarat Ceban.

Printre măsurile recomandate de Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău pentru evitarea răspândirii COVID-19 se numără purtarea măștii de protecție în spațiile închise și deschise. “Purtarea măștilor de protecție devine o măsură esențială obligatorie și indispensabilă în perioada pandemică, un element esențial de responsabilitate și solidaritate comunitară”, a concluzionat Ceban.

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare