Monday, June 14, 2021
Acasă Economie Banca Națională a redus rata de bază și a majorat norma rezervelor...

Banca Națională a redus rata de bază și a majorat norma rezervelor obligatorii

[ad_1]

Banca Națională a diminuat rata de bază la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu 0,25 puncte procentuale până la 2,75 la sută anual. 

Hotărârea a fost luată în condițiile în care evoluția prețurilor de consum este determinată de presiuni dezinflaționiste manifestate atât în mediul intern, cât și cel extern.

În cadrul ședinței s-a decis, de asemenea, că ratele de dobândă la creditele overnight se vor diminua până la nivelul de 5,25 la sută anual și cele la depozitele overnight până la nivelul de 0,25 la sută anual.

Cât privește norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă, aceasta va fi majorată cu câte 1,5 p.p.  până la 30 la sută din baza de calcul, pentru perioadele de aplicare 16 octombrie – 15 noiembrie 2020 și, respectiv, 16 noiembrie  – 15 decembrie 2020. Decizia vine să echilibreze în continuare aplicarea acestui instrument de politică monetară pentru a optimiza intermedierea financiară din sectorul bancar și a consolida mecanismul de transmisie a politicii monetare și valutare.

Astfel, BNM utilizează întreg arsenalul de instrumente de politică monetară pentru menținerea inflației în intervalul de variație de la ținta de 5,0 la sută anual – condiționată și de o activitate economică sustenabilă, însă pentru susținerea și amplificarea acestui efect sunt necesare și alte măsuri stimulative, inclusiv de ordin fiscal, bugetar, structural etc.

Decizia d



[ad_2]

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare