Friday, May 14, 2021
Acasă Politică Cât de independent este Procurorul General?

Cât de independent este Procurorul General?

[ad_1]

 

Intervenția de aseară a Procurorului General Alexandru Stoianoglo la un post de televiziune demonstrează, după mine, câteva lucruri incontestabile și anume:

1. Contrar prevederilor legale în vigoare Alexandru Stoianoglo e profund implicat în procesele politice curente; aproape că nu există vreo luare de atitudine a acestuia în care să nu prevaleze tenta politică. Numai cât face remarca lui, absolut condamnabilă, că și el a fost deputat în Parlament și știe foarte bine cu ce se ocupă, în realitate, aceștia, de unde, logic, rezultă că anume el a acționat în acest mod reprobabil și extrapolează pentru toți deputații. Păcat că n-a menționat că a mai fost și membru de partid al PDM, iar prezența lui în Parlament nu putea avea loc fără implicarea mai multor fruntași PDM-ișți, un rol deosebit de important revenindu-i vechiului său prieten și tovarăș de idei și de acțiuni Dumitru Diacov, alături de proverbialul expert în “limba moldovenească” și promotorul “valorilor și principiilor” parlamentare, Marian Lupu. Dacă cunoștințele lui Stoianoglo despre parlamentarism se rezumă exclusiv pe relațiile pe care le-a avut cu aceștia doi s-au cu acțiunile, în care a fost implicat și el, alături de Diacov, Lupu și mulți alții, nu-mi rămâne decât să regret vis-a-vis de viziunea profund viciată și periculoasă a actualului Procuror General despre menirea și rolul deputatului în societatea moldovenească. În consecință, nu e de mirare de ce mai multe Comunicate ale Procuraturii Generale comportă o vădită conotație politică, aceasta permițându-și, în mod absolut ilegal, să facă comentarii sau interpretări politice vis-a-vis de declarațiile unor deputați sau ale unor actori politici. De asemenea, nu-mi rămâne decât să regret și să-mi exprim nedumerirea că actualul Procuror General (fost și el deputat) nu a realizat un lucru elementar despre menirea și rolul deputatului: de a influența, pe cai legale, procesele politice și legislative, în conformitate cu promisiunile electorale și cu doleanțele alegătorilor săi. Oare a-ti exprima un punct de vedere, în calitate de reprezentant al poporului, pe un subiect sau altul ce vizează activitatea organelor de drept, inclusiv a Procuraturii Generale, este o imixtiune în treburile acestei instituții, care a fost și încă mai este atât de compromisă? Nemulțumirile și tentativele Procurorului General de a riposta, cu orice preț, la punctele de vedere exprimate de unii deputați sau factori politici, trădează o stare alarmantă din Procuratura Generală. În cazul unei democrații consolidate în Republica Moldova, în care doar Legea ar prevala asupra mofturilor și intereselor politice personale, atunci ar decădea, în mod firesc, necesitatea luărilor de atitudine sau a punctelor de vedere pe multitudinea problemelor serioase, care mai persistă în activitatea Procuraturii Generale, dar până acolo mai avem foarte mult;


2. Care prevedere legală în vigoare l-a abilitat pe Alexandru Stoianoglo să se antepronunțe în cazul secvențelor video imediat după apariția acestora, în care principalii protagoniști figurează Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov în prezența faimosului kuliok (sacoșă)? Ce concluzie trebuia să tragă procurorii care urmau să examineze acest dosar, dacă Procurorul General le-a și indicat deja soluția? Este mult prea evident că a prevalat factorul politic și nu obligațiunile legale. Oare aspectele pur tehnice sunt cele mai importante într-o investigație a Procuraturii, ignorând cu desăvârșire conținutul și probele documentare, cu atât mai mult cu cât nici unul dintre participanți – Dodon, Plahotniuc și Iaralov – n-au contestat autenticitatea acestor secvențe video? Este incredibilă remarca lui Stoianoglo că el nu va permite ca Procuratura Generală să fie implicată în alegerile prezidențiale și în toate procesele politice. Oare Alexandru Stoianoglo așa și nu a înțeles că…

[ad_2]

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare