Perioada electorală pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie a început marți, 25 august. În această perioadă, Comisia Electorală Centrală coordonează activitatea tuturor organelor electorale în vederea pregătirii și desfășurării scrutinului. Echipa #diez a selectat candidații și candidatele care și-au confirmat candidatura sau despre care s-a vehiculat că ar putea candida.

PAS – Maia Sandu

Consiliul Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate s-a întrunit pe 18 iulie 2020, în regim online, în componența a 134 de membri și a decis unanim că va înainta candidatura Maiei Sandu la alegerile prezidențiale din noiembrie 2020.

„Această nominalizare este o onoare pentru mine, dar și o mare responsabilitate. Avem datoria să curățăm țara de politicienii care văd Moldova ca pe un sac fără fund, din care ei se îndestulează. Sunt sigură că prin multă muncă vom învinge în aceste alegeri. E vremea oamenilor buni, cei care știu cum trebuie să fie țara noastră. Împreună vom munci pentru o țară bogată, cu familii unite și copii fericiți, o țară în care legea este una pentru toți, iar dreptatea stă în capul mesei”, a declarat președinta PAS, Maia Sandu.

Mai multe detalii despre această decizie vedeți aici.

Platforma DA – Andrei Năstase

Consilierul municipal Andrei Năstase este candidatul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr la funcția de președinte al Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut după Consiliul Politic Național al PPDA din 1 martie 2020.

Mai multe detalii despre această decizie vedeți aici.

PUN – Octavian Țîcu

Partidul Unității Naționale (PUN) l-a desemnat pe liderul formațiunii, istoricul Octavian Țîcu, drept candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova. O decizie în acest sens a fost luată sâmbătă, 25 iulie, în unanimitate, de către membrii Consiliului Politic Republican.

Partidul a lansat campania „Ce înseamnă Unirea cu România” în municipiul Chișinău.

Mai multe detalii despre această decizie aici.

Mișcarea Politică UNIREA – Dorin Chirtoacă

La 29 iunie, Mișcarea Politică UNIREA, în cadrul ședinței consiliului, a adoptat decizia potrivit căreia Dorin Chirtoacă ar urma să candideze din partea mișcării la alegerile prezidențiale din această toamnă.

Mai multe detalii despre această decizie aici.

PLDM – Tudor Deliu

Consiliul Politic Național al PLDM a decis cine va fi candidatului partidului la alegerile prezidențiale din această toamnă. În urma consultărilor cu organizațiile teritoriale, membrii consiliului au decis în unanimitate să înainteze candidatura lui Tudor Deliu spre desemnare în calitate de candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova în cadrul scrutinului prezidențial din 1 noiembrie, anul curent.

Participarea PLDM în calitate de concurent electoral, fie în mod separat, fie în cadrul unui bloc electoral, la alegerile prezidențiale din noiembrie anul curent a fost decisă încă pe 20 iunie de către Consiliul Politic Național al PLDM.

Mai multe detalii despre această decizie vedeți aici.

Partidul Nostru – Renato Usatîi

Renato Usatîi a luat decizia să candideze la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Decizia a fost anunțată, pe 27 august, în Piața Vasile Alecsandri din Bălți, în fața susținătorilor și colegilor din echipa Partidului Nostru.

Partidul „ȘOR” – Violeta Ivanov?

Partidul „ȘOR” va avea propriul candidat la alegerile prezidențiale din această toamnă. Despre aceasta s-a anunțat într-un comunicat de presă. De asemenea, mai spun că vor să aleagă din trei candidați din interiorul partidului.

În presă se vehiculează informația că Violeta Ivanov ar fi candidata Partidului „ȘOR” la prezidențiale.

PSRM – Igor Dodon?

Actualul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, spune că va anunța în scurt timp dacă va candida pentru un nou mandat sau nu. Dodon zice că posibil să facă anunțul chiar pe 1 septembrie.

Anterior, reprezentanții Partidului Socialiștilor, al cărui președinte informal Igor Dodon a declarat că este, au spus că-l vor susține în scrutinul prezidențial din acest an.

PCRM – Vladimir Voronin?

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) „mai mult că da” își va înainta propriul candidat la alegerile prezidențiale ce vor avea loc pe 1 noiembrie în această toamnă. Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat că partidul pe care îl conduce își va anunța candidatul ce va lupta pentru fotoliul prezidențial atunci când se va cunoaște la sigur că scrutinul nu va fi amânat din cauza pandemiei de COVID-19, scrie zdg.md.

PDM – Pavel Filip?

Partidul Democrat va avea candidat la prezidențiale. În acest sens, partidul a inițiat consultări cu președinții Organizațiilor Teritoriale ale Partidului Democrat din Moldova, deputați și miniștri PDM, membri ai Biroului Executiv al partidului cu privire la selectarea acestuia. Fiecare președinte al Organizației Teritoriale raionale a PD va întruni echipele locale pentru a discuta și a înainta potențiali candidați din partea partidului pentru scrutinul prezidențial.

Pro Moldova – Andrian Candu?

„Atunci, eu nu exclud că și «Pro Moldova» va veni cu candidatul său, dar, în turul II, trebuie susținut acel candidat care să câștige împotriva lui Dodon. Dacă asta este Maia Sandu, atunci desigur că pe Maia Sandu o vom susține. Mulți o să înceapă să speculeze, să spună ca iată Candu oferă mărul otrăvit Maiei Sandu. Nu am eu mere și nu ofer nimic, dar noi o să oferim susținerea pentru acel candidat care are șansa cea mai mare să-l bată pe Dodon. Dacă nu este Maia Sandu, dar este altcineva, o să susținem pe acel altcineva. Dacă dintr-un anumit efort o să ajungă Andrian Candu, eu am să ajung să fiu un candidat. OK, o să le cer susținerea celorlalți. Haideți să mergem să-l batem pe Dodon în electorală. Cert este faptul că noi trebuie să uităm puțin de rânza moldovenească și să fim noi mai deschiși și mai înțelepți. Numai așa uniți și consolidați o să reușim să trimitem această guvernare în istorie și să-l batem pe Dodon”, scrie tribuna.md.

***

Potrivit Barometrului Opiniei Publice publicat la 2 iulie 2020, Maia Sandu și Igor Dodon sunt principalii favoriți la alegerile prezidențiale din toamnă. Potrivit cercetării, Igor Dodon și Maia Sandu au cele mai mari șanse de a accede în turul doi la prezidențiale. Igor Dodon ar acumula 22,4 % dintre voturi, iar Maia Sandu – 11 % dintre voturi în primul tur.

Aceasta e lista partidelor care au dreptul să-și înainteze un candidat pentru funcția de președinte (președintă) a Republicii Moldova.
1. Partidul Democrat din Moldova
2. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova
3. Partidul Politic Partidul Agrar din Moldova
4. Partidul Socialist din Moldova
5. Partidul Politic „Partidul Legii şi Dreptăţii”
6. Partidul Popular Creştin Democrat
7. Mişcarea Profesioniştilor „Speranţa – Надежда”
8. Partidul Liberal
9. Partidul Politic Partidul Oamenilor Muncii
10. Partidul Social Democrat
11. Mişcarea social-politică „Forţa Nouă”
12. Partidul Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova”
13. Partidul Politic „Șor”
14. Pаrtidul Politic Partidul Verde Ecologist
15. PARTIDUL POLITIC NOUA OPȚIUNE ISTORICĂ
16. Partidul politic „Partidul Nostru”
17. Partidul Republican din Moldova
18. Partidul Politic „Noi”
19. Partidul Politic Uniunea Centristă din Moldova
20. Partidul European
21. Partidul Politic Partidul Popular Democrat din Moldova
22. Partidul „Moldova Unită – Eдиная Молдова”
23. Partidul Conservator
24. Partidul Naţional Liberal
25. Partidul Politic „UNIUNEA SALVAȚI BASARABIA”
26. Partidul Politic „MOLDOVA MARE”
27. Partidul Liberal Democrat din Moldova
28. Mişcarea Social-Politică a Romilor din Republica Moldova
29. Partidul „Patrioţii Moldovei”
30. Partidul politic „Partidul Stînga Europeană”
31. Partidul politic Mişcarea Populară Antimafie
32. Partidul Politic Partidul Popular din Republica Moldova
33. Partidul Politic „Democraţia Acasă”
34. Partidul Regiunilor din Moldova
35. Partidul Popular Socialist din Moldova
36. Partidul Acţiunea Democratică
37. Partid Politic Partidul „RENAŞTERE”
38. Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”
39. Partidul Politic „Partidul Popular Românesc”
40. Partidul Politic „PATRIA”
41. Partidul Politic „PARTIDUL RUSO-SLAVEAN DIN MOLDOVA”
42. Partidul Politic „Partidul Societății Progresiste”
43. Partidul Politic „Partidul Popular European din Moldova”
44. Partidul Politic „Partidul Unității Naționale”
45. Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”
46. Partidul Politic „VOINȚA POPORULUI”
47. Partidul Politic „Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic”
48. Partidul Politic „PRO MOLDOVA”

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.