Saturday, May 15, 2021
Acasă Economie CNAS anunță despre indemnizațiile pentru familiile cu copii

CNAS anunță despre indemnizațiile pentru familiile cu copii

Casa Națională de Asigurări Sociale a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii, anunță instituția într-un comunicat de presă, citat de IPN.

Pentru plata indemnizației unice la nașterea copilului au fost alocați 24,9 milioane de lei, pentru indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani – 27,4 milioane de lei, pentru indemnizația lunară pentru creșterea copilului conform opțiunilor până la vârsta de 2,2 ani sau 3 ani – 119,4 milioane de lei, pentru indemnizația lunară de suport pentru creșterea până la 3 ani a copiilor gemeni sau mai mulți copii născuți dintr-o singură sarcină – 1,2 milioane de lei şi pentru indemnizația paternală – 1,9 milioane de lei.

Familiile cu copii pot solicita acordarea indemnizațiilor adresate familiilor cu copii prin depunerea cererilor în mod electronic prin intermediul serviciului electronic „e-Cerere. Indemnizații”.

Prin site-ul oficial al CNAS, www.cnas.md, sau portalul guvernamental unic al serviciilor publice https://servicii.gov.md/ecnas, poate fi solicitată indemnizația unică la nașterea copilului, indemnizația lunară pentru creșterea copilului, pentru persoanele asigurate, conform opțiunilor – până la împlinirea vârstei de 3 ani sau până la împlinirea vârstei de 2 ani şi 2 luni, precum și indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, pentru persoanele neasigurate. De asemenea, poate fi solicitată indemnizația lunară de suport pentru creșterea până la vârsta de 3 ani a copiilor gemeni sau a mai mulți copii născuți dintr-o singură sarcină și indemnizația paternală.

Cererea electronică se acceptă numai în cazul în care solicitantul și copilul sunt înregistrați în Registrul de stat al populației și este confirmată relația de rudenie între solicitant și copil în baza informației din Registru.

Până în acest moment, CNAS a finanțat pensii, indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, alocații, indemnizații viagere sportivilor de performanță, suportul unic, compensați, ajutor de deces, suportul financiar, precum și indemnizații pentru familiile cu copii, în sumă de 1632,7 milioane de lei.

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare