Saturday, May 15, 2021
Acasă Internațional Conflictul din estul Ucrainei ia amploare. Zelenski a solicitat să discute cu...

Conflictul din estul Ucrainei ia amploare. Zelenski a solicitat să discute cu Putin, dar nu a primit răspuns

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat să discute cu omologul său rus Vladimir Putin cu privire la escaladarea conflictului din estul Ucrainei, dar nu a primit deocamdată niciun răspuns, a anunţat luni purtătoarea de cuvânt a administraţiei prezidenţiale de la Kiev, scrie Agerpres.

Rusia a comasat peste 40.000 de soldaţi în apropierea frontierei estice a Ucrainei şi alţi 40.000 de soldaţi în Crimeea, a spus Iulia Mendel, purtătoarea de cuvânt a administraţiei prezidenţiale de la Kiev.

Preşedintele Zelenski se va deplasa la Paris pentru discuţii despre escaladarea conflictului din regiunea Donbas, a adăugat ea.

„Biroul preşedintelui, evident, a făcut o cerere pentru a vorbi cu Vladimir Putin. Încă nu am primit un răspuns şi sperăm foarte mult că acesta nu este un refuz de a dialoga”, a precizat reprezentanta Kievului.

Preşedintele rus a acuzat vineri Ucraina de „acţiuni provocatoare periculoase” în regiunea Donbas, în contextul intensificării confruntărilor între forţele guvernamentale ucrainene şi separatiştii pro-ruşi.

Duminică, Kremlinul a anunţat că trebuie îndeplinite anumite condiţii din acordurile de pace de la Minsk pe tema conflictului din estul Ucrainei înaintea începerii unei noi runde de negocieri de pace.

„Formatul Normandia” a adus la aceeaşi masă a discuţiilor liderii Ucrainei, Rusiei, Germaniei şi Franţei cu scopul de a contribui la încetarea conflictului din estul Ucrainei între forţele Kievului şi separatişti proruşi.

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare