Cel puțin patru persoane s-au infectat repetat cu virusul COVID-19 în Moldova. Anunțul a fost făcut cu puțin timp în urmă de Igor Dodon.
După ședința Consiliului Suprem de Securitate, șeful statului a îndemnat oamenii să nu se bazeze pe imunitatea colectivă, afirmând că aceasta nu ar funcționa. În același timp, el a îndemnat oamenii să se protejeze de maladie.
Referindu-se la un eventual vaccin, președintele a declarat că autoritățile vor întreprinde măsurile necesare pentru a asigura vaccinare populației contra gripei sezoniere în această toamnă. Cât despre remediul contra virusului COVID-19, Dodon a punctat că atunci când acesta va apărea pe piață, se vor realiza procedurile necesare pentru a-l achiziționa.