Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis prelungirea stării de urgență în sănătate publică până pe 15 septembrie. Respectiv, este prelungit și termenul de aplicare a tuturor restricțiilor în vigoare.

Reamintim că de pe 1 septembrie, cetățenii care traversează frontiera pe sensul de intrare și vin din țări aflate în zona verde – cu risc scăzut de infectare – nu vor fi nevoiți să stea în autoizolare.

Tot de la 1 septembrie se vor redeschide instituțiile școlare și preșcolare în baza unor instrucțiuni clare și cu respectarea strictă a normelor sanitar-epidemiologice. Decizia de reîncepere a activității școlilor aparține fondatorilor. În cazul în care acestea nu vor întruni condițiile necesare, nu vor primi autorizație de funcționare.

Pentru că redeschiderea școlilor va fi o provocare majoră în lupta cu COVID-19, membrii CNESP au reiterat importanța respectării celor trei reguli de aur pentru stoparea răspândirii virusului: igienizarea frecventă a mâinilor, respectarea distanței fizice/sociale de un metru și purtarea corectă a măștilor în spații închise și locuri aglomerate.

Tot azi, Ion Chicu a spus că această măsură de extindere este necesară. Mai mult, acesta a declarat că autoritățile se așteaptă la noi antirecorduri ce țin de cazurile de infectare cu COVID-19 în această săptămână.

Prim-ministrul a rugat cetățenii să respecte regulile sanitare epidemiologice, în special în minivacanța de cinci zile pe care o au bugetarii: „Capacitățile sistemului medical de a interna noi pacienți cu COVID-19 sunt la limită. A fost necesar să revedem deja și protocolul de internare și tratare. Vă rog, respectați regulile sanitare epidemiologice”.


La momentul de față, în Moldova au fost confirmate 34 358 de cazuri de COVID-19, dintre care 23 869 de persoane au fost tratate, iar 960 au decedat.

Vezi AICI harta evoluției COVID-19 în Moldova în timp real.