Deputatul PAS, Radu Marian, afirmă că prim-ministrul Ion Chicu participă în această seară la o nuntă fastuoasă, cu peste o sută de persoane. Mai mult, acesta a sesizat și poliția, solicitând ca acest caz să fie investigat.

„Dodon e în a 3-a vacanță din august, iar servitorul său – Chicu, face o nuntă fastuoasă, sfidând flagrant interdicțiile Comisiei Excepționale. Am trimis o sesizare la MAI și Poliție pentru a trage la răspundere organizatorii acestei nunți. Iată așa se distrează cei mai înalți demnitari de stat, în timp ce oamenii se sufocă în izolare și în sărăcia cauzată de criza pandemică”, a menționat deputatul pe pagina sa de Facebook.

Mai multă presă a scris despre faptul că fiul lui Ion Chicu face astăzi nuntă la vinăria „Poiana”. Câțiva jurnaliști s-au deplasat la fața locului, însă au fost opriți de securitate întrucât acolo ar avea loc un eveniment privat.

Nicio sursă oficială nu a confirmat sau infirmat această informație.

La sfârșitul lunii iunie, Ion Chicu a fost întrebat în platoul RTR dacă a amânat nunta fiului său. Atunci, Chicu a răspuns în felul următor: „Eu încă nimic nu am amânat pentru că este planificată pentru sfârșitul verii. Vom vedea ce va fi, dar eu înțeleg că va trebui să o amân pentru că oricum nu va pleca această pandemie. Imaginați-vă că faci o mare petrecere, iar peste trei zile invitații tăi stau la Spitalul „Toma Ciorbă”. Cine vei fi după aceasta?”