Dodon a decorat un polițist cu ordinul „Credința Patriei” care nu poate justifica 2,6 MILIOANE din conturile sale

37



Politică
7 Septembrie 2020, ora 08:58


 

Alexandru Ciobanaș, șeful de la IGP despre care Autoritatea Națională de Integritate a constatat că nu a inclus în declarația de avere două automobile și 2,6 milioane de lei, a căror proveniență nu a putut-o justifica, a fost decorat de Ziua Independenței cu ordinul Credință Patriei. Decretul a fost semnat de președintele Igor Dodon la o săptămână după emiterea Actului de constatare în privința lui Ciobanaș.


În timp ce Autoritatea Națională de Integritate verifica averea și declarațiile semnate de Ciobanaș, în mai 2020, acesta a fost avansat în funcția de șef al Direcției Generale Urmărire Penală din cadrul Inspectoratului General de Poliție. Anterior Ciobanaș a deținut funcția de șef al secției urmărire penală a Inspectoratului de Poliție al sectorului Centru al Capitalei.


Conform Actului de constatare al ANI, polițistul nu a inclus în perioada 2012-2018 în declarații două autoturisme, Honda CRV și Toyota Yaris, precum și suma de 2,6 milioane de lei deținută în diferite conturi bancare curente și de depozit, în valută națională și străină. Polițistul nu a putut justifica proveniența banilor.


În decretul semnat de Dodon la 27 august mai figurează și fostul șef al lui Ciobanaș din sectorul Centru, Ion Bilibov, decorat la fel cu ordinul Credință Patriei de gradul III. Bilibov a figurat într-o anchetă a portalului Anticoruptie.md, după ce s-a constatat că locuiește într-o casă de milioane înregistrată pe numele mamei sale, o pensionară din satul Băcioi. Bilibov a mai construit anterior o casă de milioane, la fel înregistrată pe numele mamei. Imobilul a fost vândut unui fost funcționar de la Ministerul Agriculturii, învinuit într-un dosar de corupție.


anticoruptie.md 

Copyright © 2006 – 2020 Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al Publicaţiei Periodice TIMPUL DE DIMINEAŢĂ

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram

loading…


blog comments powered by

Moldova
7 Septembrie 2020, ora: 13:23

Securiștii Vladimir Cernov și Igor Maslov - „curatorii” de la Moscova care COORDONEAZĂ activitatea politică a „Președintelui Dodon”

Actualitate
7 Septembrie 2020, ora: 12:45

Disperat după PR electoral - Dodon a participat la sfințirea unui... sens giratoriu

După ce s-a lăudat cu trotuarele reparate de Primăria Chișinău, Dodon a găsit un nou pretext să se laude – au sfințit un sens giratoriu.


(
)

Citeşte tot articolul



Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.