Fiscul va avea competențe extinse

23


Chişinău, 11 sep. /MOLDPRES/. Serviciului Fiscal de Stat (SFS) îi vor fi atribuite competențe de efectuare a activității speciale de investigație. Un proiect de lege în acest sens fost adoptat astăzi în lectura a doua de Legislativ, comunică MOLDPRES.

Potrivit documentului, competențele respective se vor referi la infracțiuni, precum practicarea ilegală a activității de întreprinzător; practicarea ilegală a activității financiare; pseudo-activitatea de întreprinzător; evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor; evaziunea fiscală a persoanelor fizice; transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz; fabricarea ilegală a semnelor de marcare de stat, punerea în circulație și utilizarea acestora; însușirea, înstrăinarea în cazurile nepermise de lege, tăinuirea bunurilor gajate, luate în leasing, sechestrate sau confiscate; insolvabilitatea intenționată; insolvabilitatea fictivă; falsul în documente contabile.

Măsurile propuse ar urma să contribuie la sporirea încasărilor la Bugetul public național. Acestea au fost elaborate în conformitate cu recomandările partenerilor de dezvoltare a Republicii Moldova și coordonate cu toate autoritățile relevante, reprezentanții mediului de afaceri.



Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.