foto | După 30 de ani de beznă, satul Doltu din Fălești a fost iluminat în cadrul proiectului inițiat de Partidul ȘOR

33


Luminile pe străzile satului Doltu, comuna Ișcălău din raionul Fălești, unde nu a existat iluminat stradal public de mai bine de trei decenii, au fost aprinse aseară. Este a doua localitate din cadrul comunei care obține iluminat public în cadrul proiectului Partidului ȘOR. În timpul apropiat urmează să fie definitivat un proiect similar și în satul Burghelea.

În satul Doltu a fost instalat peste 14 kilometri de rețea electrică și aproape 500 de corpuri de iluminat de tip LED. Au fost modernizate cinci posturi de transformare a curentului. În comuna Ișcalău urmează să fie montată o rețea electrică cu lungimea totală de 30 de kilometri și 1000 de LED-uri, iar 10 puncte de transformare vor fi modernizate.

Într-o adresare către locuitorii satului Doltu, liderul PP ȘOR a spus că, după proiectul cu iluminatul stradal, formațiunea va realiza și alte proiecte de dezvoltare a localităților.

„Eu am promis la începutul acestui an că fiecare localitate unde sunt primari ai Partidului ȘOR va dispune de iluminat stradal. Anul viitor vom începe să reparăm drumurile, apoi grădinițele și școlile. Concomitent, am dat startul proiectului privind amenajarea terenurilor de joacă, unul dintre care va fi foarte curând și la Doltu”, a susținut Ilan Șor.

Prezentă la ceremonia de dare în exploatare a noului sistem de iluminat public, deputata Reghina Apostolova a spus că proiectul a fost realizat datorită suportului pe care echipa partidului îl are din partea cetățenilor.

„Voi ați avut încredere în partid și liderul acestuia, credem că astăzi nu regretați că ați luat această decizie. După acest proiect vor veni și altele – dezvoltarea infrastructurii, terenuri de joacă etc. Patru ani este un termen mare și noi vom reuși să facem multe lucruri frumoase pe durata mandatului”, a declarat Apostolova.

La rândul ei, deputata Marina Tauber a spus: „Noi vă mulțumim foarte mult pentru încredere și votul dumneavoastră în alegerile locale. Aveți posibilitatea să schimbați realitatea în țară pentru că aveți suportul echipei Partidului ȘOR”.

Vicepreședinta fracțiunii Partidului ȘOR în Parlament, Violeta Ivanov, a spus că schimbarea vine doar atunci când fiecare își aduce contribuția.

„Acest proiect nu este deloc ușor. Oameni văd că acolo unde la conducere sunt reprezentanții echipei lui Ilan Șor lucrurile se mișcă în direcția bună”, a zis ea.

Proiectul de iluminare stradală este o realizare grandioasă, susține primăriția comunei Ișcălău, Galina Muntean.

„Timp de peste 30 de ani la noi nu a existat iluminat stradal. Azi iluminăm și satul Doltu. Mulțumesc tuturor oamenilor din satul Doltu care împărtășesc această bucurie alături de mine, alături de Partidul ȘOR. În curând vom avea terenuri de joacă”, a spus Muntean.

Până la sfârșitul acestui an, Partidul ȘOR spune că va implementa proiecte de iluminare stradală în circa 100 de localități din țară.





Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.