Wednesday, October 28, 2020
Acasă Uncategorized foto | Încă într-o comună din Cahul au fost aprinse luminile stradale....

foto | Încă într-o comună din Cahul au fost aprinse luminile stradale. „Va deveni un exemplu pentru raion”


Încă o comună din raionul Cahul dispune de iluminare stradală, în cadrul proiectului susținut de liderul Partidului ȘOR. Este vorba despre satele Doina, Rumeanțev și Iasnaia Poleana, reunite în comuna Doina. Aseară, în localitate a fost organizată inaugurarea festivă a sistemului de iluminat stradal.

Cele peste 500 de corpuri de iluminat de tip LED, instalate pe cei nouă kilometri de rețea electrică, s-au aprins sub privirile sătenilor, ale deputaților prezenți la eveniment și a liderului Partidului ȘOR. La evenimentul de inaugurare, locuitorii comunei, inclusiv copiii, au surprins un show de focuri de artificii.

Într-o intervenție live, Ilan Șor a susținut că Partidul ȘOR nu face politică, dar realizează lucruri concrete pentru oameni.

„După cum vedeți, noi ne îndeplinim promisiunile. Și așa se întâmplă în fiecare oraș sau sat unde sunt la conducere primari ai Partidului ȘOR. Acest an noi l-am dedicat luminii. Ne-am propus să aprindem luminile în peste o sută de localități și vom realiza acest obiectiv”, a declarat Ilan Șor. 

Primarul localității, Serghei Caramalac, spune că acest proiect a fost extrem de dorit la Doina.

„Mă bucur că fac parte din echipa Partidului ȘOR. Avem mult de lucru aici, trebuie să îmbunătățim infrastructura, trebuie să asigurăm oamenii cu apă potabilă și să realizăm multe alte proiecte ca oamenii să simtă că trăiesc în secolul XXI”, a menționat primarul.

Vicepreședintele partidului ȘOR, Vitalie Balinschi, le-a dat asigurări locuitorilor comunei Doina că urmează să fie implementate și alte proiecte.

„Noi am promis că Doina va deveni un exemplu pentru întreg raionul Cahul. Noi azi încă o dată dăm asigurăm că această localitate va fi mândria Partidului ȘOR din raionul Cahul. Mai avem și alte proiecte pe care le vom implementa aici tot în acest an”, a subliniat Balinschi.

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare a Partidului ȘOR, Violeta Ivanov, s-a arătat plăcut surprinsă de spiritul gospodăresc al locuitorilor.

„Meritați să vă bucurați de iluminat stradal și de alte proiecte de acest gen. Mă bucur foarte mult că văd aici foarte mulți copilași, viitorul lor trebuie să fie acasă. Vom realiza aici multe proiecte așa încât vecinii să vă invidieze în sensul bun al cuvântului”, a zis Ivanov.

Nu au lipsit de la eveniment nici deputatele Marina Tauber și Reghina Apostolova:

Reghina Apostolova: „Partidul ȘOR nu se teme de alegeri anticipate. Noi suntem gata în orice moment de alegeri, deoarece avem cu ce veni în fața oamenilor, putem arăta ce am făcut în acest an pentru țara noastră”.

Marina Tauber: „Noi cunoaștem că majoritatea localităților rurale, din păcate, nu au iluminat stradal. Noi suntem mândri că bunele practici implementate, începând cu anul 2015, când Ilan Șor a intrat în politică, sunt preluate și aplicate și în alte localități”.

Precizăm că, pentru 2020, Partidul ȘOR își propune să implementeze proiecte de iluminat public în circa 100 de localități din țară. Formațiunea politică a promis cetățenilor că va implementa proiecte de iluminat stradal în toate localitățile cu primari din partea echipei lui Ilan Șor, iar în raionul Orhei spune că va ilumina toate cele 74 de sate și comune, indiferent de apartenența politică a aleșilor locali.

În prezent sunt în toi lucrările pentru implementarea proiectelor de iluminat stradal și în alte localități din raionul Orhei. De la începutul anului, proiecte similare au fost definitivate în mai multe comune și sate din raionul Orhei, dar și în localități din raionul Fălești și Criuleni. Un proiect de iluminat public este implementat și în orașul Taraclia, care – spun reprezentanții PP ȘOR – va deveni, până la Ziua Independenței a Republicii Moldova, cel mai iluminat oraș din regiunea de sud a țării.





Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

În sectorul Ciocana, o femeie a fost lovită de o mașină fără șofer

Clipe de panică pentru o femeie de 45 de ani din Chișinău. Aceasta a fost lovită în plin de o mașină, în timp ce...

Moldovenii care pleacă în România nu vor mai sta în carantină

România a exclus Republica Moldova din lista statelor cu risc epidimiologic ridicat. Astfel, cetățenii moldoveni care sosesc în România nu vor mai fi nevoiți...

S-a stins din viață consilierul municipal Iurie Harmelin. Oficialul este și fondatorul teatrului „С улицы Роз”

Foto: sputnik.md Iurie Harmelin, fondatorul teatrului „С улицы Роз” din Chișinău s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de colegii...

Partidul ȘOR insistă pe crearea asociațiilor agricole colective. „Vor putea face față provocărilor și amenințărilor”

Partidul Politic ȘOR a lansat o serie de propuneri în vederea susținerii agricultorilor care se confruntă cu probleme grave în acest an, cauzate...