foto | Mesajul emoționant al Victoriei Roșca după accidentul care s-a produs aseară la Anenii Noi: „Să îi transmiți Innei că ducem dorul”

37


VIctoria Roșca a publicat un mesaj după ce logodnicul actriței din echipa sa a decedat într-un accident similar ca și tânăra. Fondatoarea Zâmbărele l-a rugat „să îi transmită Innei că îi duc dorul”.

Actrița a scris pe o rețea de socializare că viața are prioritate, iar graba ar putea costa prea scump. Ea a menționat că iubitul Innei a lăsat în urmă o fată de 15 ani și a precizat că tinerii formau un cuplu cu viitor luminos pe pământ, însă soarta a avut alte planuri pentru ei.

„Să-i transmiți Innei că ducem dorul zâmbetului ei perfect și dacă era în viață se găsea neapărat și pentru ea un rol în serial. Atât de trist e totul. Și grav, și dureros…”, și-a încheiat mesajul Victoria Roșca.

Precizăm că Inna Cujba a decedat la mijlocul lunii octombrie 2019. Actrița avea doar 27 de ani și nu a supraviețuit unui tragic accident care s-a produs la Căușeni. Aseară, logodnicul ei s-a stins din viață în urma unui impact similar. Mașina în care se afla a derapat și s-a izbit de un copac, în interior aflându-se încă două persoane, care ulterior au fost transportate la spital.





Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.