Friday, May 14, 2021
Acasă Social Grădinițele și școlile se redeschid din 1 septembrie

Grădinițele și școlile se redeschid din 1 septembrie

[ad_1]

Chiar dacă elevii vor reveni în sălile de clasă din 1 septembrie, școlile nu vor avea avea voie să organizeze careuri solemne cu ocazia primului sunet de clopoțel. Mai mult, instituțiile școlare și cele preșcolare trebuie să respecte un set de reguli. Premierul Ion Chicu, a declarat azi că școlile și grădinițele care nu vor reuși să se adapteze, vor rămâne închise. În cazul universităților, cel mai probabil, acestea nu-și vor redeschide ușile din 1 septembrie. O altă decizie luată de comisie se referă la regimul de autoizolare pentru moldovenii reveniți de peste hotare. Astfel, din 1 septembrie cei care vor reveni din țările incluse în așa numita zonă verde, adică mai puțin afectate de Covid-19, nu vor mai fi obligați să stea două săptămâni în carantină. Potrivit datelor Ministerului Sănătății, în ultimele 24 de ore în Republica Moldova au fost înregistrate 547 de infectări cu noul tip de coronavirus. Alți opt oameni au pierdut lupta pentru viață. Astfel, numărul infectaților a ajuns la 32.484, iar cel al deceselor – la 929. În total, 22 673 persoane au fost tratate de Covid-19.



[ad_2]

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare