În luna august s-a înregistrat un număr record de cazuri de coronavirus în Chișinău

26


Chişinău, 31 aug. /MOLDPRES/. În prezent, 60 la sută din numărul total de infectări cu COVID-19 înregistrat în Republica Moldova se atestă în municipiul Chișinău, transmite MOLDPRES.

Reprezentantul Direcției asistență socială și sănătate a Primăriei municipiului Chișinău, Violeta Baltă, a declarat astăzi în cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău că “pentru capitală, luna august a fost o lună record de infectări cu coronavirus – 60 la sută din numărul de infectări cu COVID-19 existent în Republica Moldova se află în municipiul Chișinău”.

Potrivit oficialului, la data de 31 august, în municipiul Chișinău se înregistrează 15 125 de cazuri de coronavirus, dintre care 804 sunt copii și 600 angajați ai sistemului municipal de sănătate. “Numărul de incidență a infectării cu COVID-19 a crescut de aproape două ori, de la 368 de cazuri la 100 mii de persoane, în luna iulie, la 640 de cazuri la 100 mii la sfârșitul lunii august”, a spus Violeta Baltă.

În condițiile deschiderii procesului educațional în instituțiile municipale de învățământ, funcționarul a declarat că se așteaptă la o creștere a numărului de cazuri de coronavirus în Chișinău.



Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.