La 10 septembrie este marcată Ziua mondială pentru prevenirea suicidului. Prevenția suicidului rămâne o provocare globală. În fiecare an, suicidul este printre primele 20 de cauze de mortalitate la nivel global, la toate grupele de vârstă. Organizația Mondială a Sănătății estimează că peste 800 000 de persoane se sinucid în fiecare an, ceea ce înseamnă o moarte prin sinucidere la fiecare 40 de secunde.

Fiecare viață pierdută reprezintă partenerul de viață, copilul, părintele, prietenul sau colegul cuiva. Pentru fiecare moarte prin suicid, aproximativ 135 de oameni sunt profund îndoliați sau suferă. Aceasta înseamnă că 108 milioane de oameni anual sunt afectați de comportamentul suicidar. Comportamentul suicidar include suicidul, ideația suicidară și tentativa de suicid. Pentru fiecare suicid, 25 de persoane au o tentativă de suicid și mulți alții au gânduri serioase de suicid.

Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului este marcată în Moldova în următorul context:

# Republica Moldova se află în topul țărilor cu rata de suicid înaltă, numărul anual fiind în jurul 500 persoane

# Organizația Mondială a Sănătății estimează rata anuală a tentativelor de suicid fiind de 25 de ori mai mare, decât rata suicidului, sugerând 10 000 cazuri în Moldova, 30 – zilnic, unul – la fiecare 40 minute.

# Cetățenii Republicii Moldova, care experimentează cumplită durere psihologică sunt reticenți să caute ajutor din cauza miturilor, tabu-urilor și ostilităților  asociate abordării fenomenului suicidului în societate;

# În fiecare caz de suicid 10 persoane sunt marcate pe viață, afectând generații la rând.

Suicidul este un fenomen care poate fi prevenit. Linia Verde Pentru Prevenirea Suicidului propune persoanelor, ce trec prin durere psihologică intolerabilă, să apeleze la serviciul de susținere emoțională anonim și gratuit.

Linia Verde Prevenire Suicid – acest serviciu este destinat tuturor celor, care se simt deprimați, se află în stare de depresie, sunt la un pas de suicid sau își fac griji pentru un prieten sau o rudă apropiată. Aici poți obține susținere emoțională prin intermediul unui chat anonim. Astfel, vei putea discuta despre trăirile tale cu un consilier, căruia îi pasă și este deschis să te asculte.

Photo Credit: World Health Organization in Moldova

Semnele de avertizare în cazul sinuciderii sau gândurilor suicidare includ:

# Discuţiile despre sinucidere – de exemplu afirmaţii precum „o să mă omor”, „îmi doresc să mor”, „îmi doresc să nu mă fii născut”;
# afirmaţii precum „nu voi mai fi o problemă mult timp” sau „dacă mi se întâmplă ceva, vreau să ştii că…” pot constitui indicii ale gândurilor suicidare;
# Obţinerea mijloacelor pentru a se sinucide, de exemplu cumpărarea unui pistol sau stocarea medicamentelor;
# Retragerea din viaţa socială şi dorinţa de a fi lăsat singur;
# Pierderea interesului pentru activităţile zilnice;
# Neglijarea aspectului personal;
# Pierderea interesului faţă de muncă, şcoală sau societate;
# Dificultăţi de concentrare;
# Schimbările de dispoziţie, ca de exemplu euforie într-o zi şi puternic descurajat în ziua următoare;
# Preocuparea faţă de moarte sau violenţă;
# Sentimentul că este într-o situaţie fără scăpare sau fără speranţă;
# Creşterea consumului de alcool sau droguri;
# Modificarea rutinei zilnice, inclusiv obiceiurile legate de alimentaţie sau somn;
# Persoana face lucruri riscante sau autodistructive, precum consumul de droguri sau conducerea nesăbuită a maşinii;
# Oferirea lucrurilor personale sau rezolvarea problemelor legate de serviciu atunci când nu există niciun motiv pentru care aceste lucruri să fie făcute;
# Persoana îşi ia rămas bun ca şi cum este ultima dată când vede persoanele respective;
# Creşterea acuzelor fizice asociate frecvent cu o supărare emoţională cum ar fi durerile gastrice, cefaleea sau oboseala;
# Apariţia unor schimbări de personalitate sau stare de anxietate sau agitaţie severă, mai ales atunci când există vreunul dintre semnele de mai sus.

Aceste semne de avertizare nu sunt întotdeauna evidente si pot varia de la o persoană la alta. Unele persoane îşi spun răspicat intenţiile, în timp ce alte persoane ţin secrete intenţiile şi gândurile suicidare.

Dacă vă faceți griji pentru o persoană, discutați cu aceasta, oferiți-i suport sau contactați un psiholog.