Wednesday, October 28, 2020
Acasă Internațional Italia: Numărul cazurilor zilnice de infecţie cu Coronavirus a crescut din nou

Italia: Numărul cazurilor zilnice de infecţie cu Coronavirus a crescut din nou


Ministerul Sănătăţii a precizat că bilanţul total al infecţiilor a ajuns la 259.345, iar cel al deceselor, la 35.437, dintre care şapte în ultimele 24 de ore.

Italia a fost prima ţară occidentală lovită de pandemie, însă, după o situaţie sanitară gravă în martie şi aprilie, a raportat timp de mai multe săptămâni date mai bune decât alte state europene.

Numărul zilnic de cazuri a scăzut la un nivel minim de 114 la mijlocul lunii iulie, însă de atunci a continuat să crească, în contextul informaţiilor privind nerespectarea strictă a regulilor de distanţare socială şi de purtare a măştii în cele mai aglomerate locuri de petrecere a vacanţei. Înmulţirea semnificativă a cazurilor alimentează îngrijorările legate de riscul unor noi măsuri de izolare şi potenţiale probleme pentru programata redeschidere a şcolilor în septembrie.

„Sunt optimist, chiar dacă prudent şi precaut. Serviciul nostru naţional de sănătate este mult mai puternic”, a declarat ministrul sănătăţii, Roberto Speranza, într-un interviu pentru cotidianul La Stampa.
„Nu se poate compara cu situaţia din februarie-martie, când curba contaminărilor era scăpată de sub control şi nu aveam un sistem pregătit să depisteze şi să izoleze cazurile”, a adăugat el.

Regiunile Lazio şi Lombardia, unde se află oraşele Roma şi Milano şi principalele aeroporturi din Italia, au înregistrat duminică mai multe cazuri noi decât celelalte zone. Aproximativ 60% dintre noile infectări din cele două regiuni sunt aşa-numitele cazuri importate şi sunt legate de persoane aflate în concendiu şi cele revenite din călătorii în străinătate sau din alte părţi din Italia.

Multe cazuri sunt legate de Sardinia, un focar recent de Coronavirus.



Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Câtă carne mâncau pe zi unii români din vechime

”Spune-mi ce mănânci astăzi, ca să îţi spun ce mâncau strămoşii tăi”. Dacă predicţiile dumneavoastră sunt conforme cu realitatea de acum 3 secole,...

Al doilea val de COVID-19 vine cu noi recorduri de infectări în Italia

Valul doi al pandemiei de coronavirus vine cu noi recorduri de infectări în Italia. Țara, printre cele mai afectate în primul val, înregistrează din...

Al doilea val al pandemiei face ravagii în Europa

Al doilea val al pandemiei face ravagii în Europa. Cehia, Germania, Spania, Marea Britanie, Franţa şi Italia înregistrează recorduri privind numărul de îmbolnăviri cu...