Astăzi, 18 februarie, Kaufland Moldova deschide ușile celui de-al patrulea magazin din Republica Moldova, în orașul Ungheni, situat pe strada Romana 66/B. Magazinul vine cu produse mult așteptate și un concept de design modern, care le va oferi locuitorilor orașului o nouă experiență la cumpărături. Clienții vor beneficia de promoții speciale, chiar din prima zi de deschidere.

Magazinul este dotat cu zone de legume și fructe, brutărie, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare, drogherie și vitrină cu servire asistată. În galeria comercială din cadrul magazinului, clienții pot găsi o farmacie, Moldpresa, cofetărie-cafenea, schimb valutar și servicii de telecomunicație. În exteriorul magazinului, clienții au acces la punctul Grill, pentru a lua rapid masa. 

Kaufland continuă să asigure cel mai bun raport preț-calitate și pune accent sporit pe prospețimea produselor. Pe rafturile magazinelor, clienții pot găsi o gamă largă de articole, atât ale producătorilor și furnizorilor locali, cât și produse marca Kaufland, dar și articole disponibile în premieră pentru Republica Moldova. 

Protejarea mediului înconjurător rămâne a fi pilonul de bază în activitatea Kaufland,, așadar magazinul din Ungheni va fi dotat cu un aparat de reciclare TOMRA, unde locuitorii pot repartiza trei tipuri de deșeuri: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru). Aparatul este de tip self-service, iar clienții care reciclează sunt recompensați cu un voucher de reducere la anumite produse din promoții.

Spiritul de îngrijire a mediului este definit și de instalațiile de climatizare ecologică – un sistem complex, modern, care recuperează căldura de la instalațiile frigorifice. Astfel, procesul  permite economisirea resurselor naturale, cu responsabilitate față de mediu. De asemenea, clienții pot utiliza rastelul pentru biciclete și o stație de încărcare pentru automobilele electrice.

Unul din angajamentele de durată ale Kaufland Moldova este să sprijine dezvoltarea economiei locale. Astfel, prin investițiile realizate în magazinul Kaufland Ungheni, compania a creat peste 80 de locuri de muncă noi.