Sunday, June 13, 2021
Acasă Politică Liderul transnistrean: „Scenariul retragerii pacificatorilor ruși din Transnistria este imposibil în acest...

Liderul transnistrean: „Scenariul retragerii pacificatorilor ruși din Transnistria este imposibil în acest moment”

Liderul transnistrean Vadim Krasnoselski în vizită la Moscova a declarat că „scenariul retragerii pacificatorilor ruși din Transnistria este imposibil în acest moment”. Acesta menționează că pacificatorii „nu sunt omuleți verzi și o forță militară”, ci sunt „oameni care mențin pacea, care nu admit moartea populației pașnice și care creează platforma pentru viitoarele negocieri”, informează moldova.europalibera.org.

 „În Moldova există în continuare atacuri extremiste asupra noastră, revanșismul nu a dispărut nicăieri, iată de ce pacificatorii trebuie să-și facă treaba”, a declarat Krasnoselski presei de la Moscova.

Chişinăul a cerut în repetate rânduri retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană, dar și transformarea misiunii militare de pacificare de pe Nistru, dominată de Rusia, în una civilă cu mandat internațional.

Potrivit sursei, jurnaliștii ruși l-au întrebat pe liderul transnistrean dacă regiunea ar fi capabilă să respingă un eventual atac armat din partea Chişinăului. „Să nu aveți nicio îndoială în acest sens!”, a răspuns Vadim Krasnoselski, care a spus că „Transnistria este pașnică, dar are armată care este capabilă să-și apere țara”.

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare