Tuesday, October 20, 2020
Acasă Internațional Luptătorul Navid Afkari a fost executat în Iran

Luptătorul Navid Afkari a fost executat în Iran


În conformitate cu legea talionului, Navid Afkari a fost executat sâmbătă dimineaţa într-o închisoare din oraşul Shiraz, a indicat la televiziunea de stat procurorul general al provinciei Fars, Kazem Mousavi. Pedeapsa capitală a fost aplicată „în urma insistenţei familiei victimei”, a adăugat el.

Potrivit avocatului lui Afkari, Hassan Younessi, o întâlnire cu familia victimei ar fi trebuit să aibă loc duminică pentru “a cere iertare” şi a evita astfel aplicarea pedepsei capitale.

„Eraţi atât de grăbiţi încât i-aţi refuzat lui Navid dreptul la o ultimă vizită”, şi-a exprimat Younessi dezaprobarea pe Twitter.

Navid Afkari, care avea 27 de ani, a afirmat că a fost torturat pentru a da mărturie falsă, potrivit familiei sale şi activiştilor, iar avocatul său a spus că nu există vreo dovadă a vinei sale. Justiţia iraniană a negat acuzaţiile de tortură.

„Potrivit probelor clare, Afkari a înjunghiat mortal un om nevinovat. Tribunalul a emis condamnarea la moarte pe baza probelor solide, iar Curtea Supremă a menţinut sentinţa”, potrivit unui comunicat al autorităţilor judiciare, publicat săptămâna trecută de presa iraniană.

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International s-a arătat alarmată vineri de „execuţia secretă iminentă” a lui Afkari, afirmând că acesta şi cei doi fraţi ai săi, condamnaţi la pedepse grele cu închisoarea, sunt “ultimele victime ale sistemului judiciar iranian deficient”.

Mai mulţi iranieni, inclusiv cunoscuţi luptători, au cerut revizuirea sentinţei pe reţelele de socializare. Săptămâna trecută, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a cerut, pe Twitter, puterii de la Teheran să „cruţe viaţa tânărului”.

Un sindicat global, ce reprezintă 85.000 de sportivi, a cerut marţi excluderea Iranului din lumea sportului dacă Navid Afkari va fi executat.





Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Câtă carne mâncau pe zi unii români din vechime

”Spune-mi ce mănânci astăzi, ca să îţi spun ce mâncau strămoşii tăi”. Dacă predicţiile dumneavoastră sunt conforme cu realitatea de acum 3 secole,...

Care țări vor primi vaccinurile anti-COVID-19 și cine va avea prioritate

Toate statele membre ale Uniunii Europene vor avea acces la vaccinurile împotriva COVID-19 în același timp, în funcție de dimensiunea populației, a anunțat joi...

Ultima oră! Ce țară închide școlile, restaurantele, teatrele

Premierul Ludovic Orban a anunțat duminică închiderea școlilor din București și continuarea cursurilor exclusiv online, după ce Capitala a trecut pragul de 3 cazuri...