Macron: ,,A fost atacată întreaga țară. Nu vom ceda deloc!”

92

Întreaga Franţă a fost vizată în „atacul terorist islamist” comis la Nisa, a declarat joi seară preşedintele Emmanuel Macron, sosit la locul atacului în care trei oameni și-au pierdut viața. Preşedintele Franţei a precizat că va suplimenta de la 3.000 la 7.000 numărul militarilor care participă la operaţiunea de menţinere a ordinii publice Sentinelle, scrie digi24.ro.

„Este vorba de un nou atac islamist. Trebuie să fie foarte clar: a fost atacată întreaga Franţă”, a afirmat Emmanuel Macron la Nisa, conform cotidianului Le Figaro, preluat de Mediafax.

„Suntem atacaţi din cauza valorilor noastre, din cauza gustului libertăţii, din cauza posibilităţii libertăţii de credinţă. Nu vom ceda deloc”, a mai spus Macron.

După asasinarea părintelui Hamel în vara anului 2016, catolicii sunt atacaţi şi ameninţaţi încă o dată în ţara noastră. Transmit susţinerea întregii naţiuni pentru catolicii din Franţa şi de oriunde. Întreaga naţiune este alături de ei şi va fi alături, astfel încât religia să fie exercitată în continuare liber în ţara noastră”, a subliniat Macron.

 

Preşedintele Franţei a precizat că va suplimenta de la 3.000 la 7.000 numărul militarilor care participă la operaţiunea de menţinere a ordinii publice Sentinelle.

Serie de atacuri în Franța

Un atac terorist cu armă albă a avut loc joi în orașul francez Nisa. Trei oameni au murit, dintre care unul decapitat, după ce un bărbat înarmat cu un cuțit i-a atacat într-o catedrală din centrul orașului. 

Încă două atacuri au fost înregistrate ulterior, unul în Avignon, și unul la Consulatul francez din Arabia Saudită.

Un alt incident a avut loc la Lyon, unde un afgan îmbrăcat în ţinută tradiţională, înarmat cu un cuţit şi considerat ameninţător, a fost reţinut joi după-masă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.