Sunday, November 1, 2020
Acasă Economie MADRM: Dosarul pentru accesarea compensațiilor în agricultură va fi simplificat

MADRM: Dosarul pentru accesarea compensațiilor în agricultură va fi simplificat


Chişinău, 16 aug. /MOLDPRES/.  Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM) va simplifica procedura de depunere a dosarelor pentru accesarea compensațiilor oferite de Guvern pentru diminuarea pagubelor cauzate de seceta din anul curent. Acest lucru l-a declarat ministrul de resort Ion Perju, la întâlnirea de ieri cu grupul de inițiativă al agricultorilor protestatari, transmite MOLDPRES.

„În urma dialogului, am găsit consens. Vom modifica, la următoarea ședință a Guvernului, Regulamentul privind stabilirea modului de acordare a compensațiilor pentru diminuarea consecințelor calamităților naturale asupra recoltei anului 2020. Astfel, MADRM va simplifica procedura de depunere a dosarelor pentru agenții economici care au înregistrat pierderi mai mari de 60 la sută și sunt eligibili de a beneficia de compensația pentru diminuarea pagubelor cauzate de seceta din anul curent”, a relevat Ion Perju.

Pentru aceasta, va fi exclusă necesitatea prezentării extrasului din Registrul bunurilor imobile sau din Registrul contractelor de arendă.  În schimb, agricultorii vor trebui să prezinte un certificat ce confirmă suprafața de teren agricol deținută sau lucrată și cultura cultivată pe aceasta, document eliberat de autoritatea publică locală/primăria unde producătorul agricol își desfășoară activitatea. “Sperăm că modificările efectuate vor scurta perioada de pregătire a dosarului, iar mijloacele financiare vor ajunge mai repede la agricultori pentru a demara lucrările agricole de toamnă”, a estimat ministrul Agriculturii.

La întrevedere au fost abordate și subiecte ce vizează evaluările, colectarea și procesarea datelor privind pagubele înregistrate, recepționate din teritoriu. La toate întrebările celor prezenți au fost oferite răspunsuri și soluții concrete, inclusiv la cele ce țin de planificare pe viitor (plăți directe la hectar și cap de animal; dezvoltarea sistemelor de irigare; politica de dezvoltare a sectorului zootehnic; politica de subvenționare post-investiții ș.a.).

Conform hotărârii Executivului, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, va distribui o sută de milioane de lei din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural pentru acordarea compensațiilor în scopul diminuării consecințelor calamităților naturale asupra recoltei anului 2020.

În anul curent, din cele 415 mii de hectare de culturi cerealiere, aproape 200 mii au fost afectate de secetă şi alte calamităţi naturale în proporție de peste 60%.



Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Moldova Agroindbank – program nou de finanţare dedicat profesioniştilor

MAIB anunță o nouă ofertă adaptată clienților săi: profesori, medici, specialiști IT, avocați, notari, executori judecătorești, traducători. Astfel, persoanele dedicate domeniilor profesionale anunţate vor putea...

Donația în sumă de 2,8 milioane dolari din partea Băncii Mondiale, pentru Republica Moldova

Republica Moldova va beneficia de asistență tehnică nerambursabilă din partea Băncii Mondiale pentru reforma climatului investițional. Este vorba despre 2,8 milioane de dolari SUA, bani...

Majorarea sumei compensaţiilor pentru agricultori

Cabinetul de miniştri a decis acordarea unor compensaţii producătorilor agricoli care din diverse motive obiective, dar şi scăpări ale reprezentanţilor din administraţia publică locală...

Consiliul Bursei de Valori a Moldovei are un nou președinte

Serghei Cebotari este noul președinte al Consiliului Bursei de Valori a Moldovei (BVM) pentru următorii patru ani. Candidatura sa a fost înaintată și votată...