Wednesday, October 28, 2020
Acasă Economie Majorare înainte de alegeri. Pensionarii care primesc mai puțin de trei mii...

Majorare înainte de alegeri. Pensionarii care primesc mai puțin de trei mii de lei vor beneficia de ajutor unic de 900 de lei


Pensionarii care primesc mai puțin de trei mii de lei vor beneficia de ajutor unic de 900 de lei, și nu de 700, cum a fost până în prezent. Este una dintre prevederile proiectului de modificare a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru acest an, care a fost aprobat de Parament în lectură finală. Totodată, șeful statului a precizat în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde” că de acest ajutor vor beneficia și persoanele care primesc alocații sociale.

“Indemnizația de 900 de lei la 1 octombrie va fi oferită pensionarilor care au mai puțin de trei mii de lei salariul. Pensionarilor și altor categorii care primesc ajutor de la stat, ajutor social de la stat. Adică nu e vorba de angajați, dar e vorba de categoria păturilor social vulnerabile.”

Suportul financiar unic de 900 de lei va ajunge la 659 de mii de beneficiari. În acest scop din bugetul de stat au fost alocate 133 de milioane de lei. Proiectul a fost votat și de către deputații din opoziție.





Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER din acest an vor fi organizate într-o nouă locație

Expozițiile MOLDAGROTECH (toamnă) și FARMER, ediţia 2020, vor fi organizate într-un format nou şi într-o altă locație, transmite MOLDPRES. Astfel, tradiţionala săptămână agroindustrială se va...

Moldova Agroindbank – program nou de finanţare dedicat profesioniştilor

MAIB anunță o nouă ofertă adaptată clienților săi: profesori, medici, specialiști IT, avocați, notari, executori judecătorești, traducători. Astfel, persoanele dedicate domeniilor profesionale anunţate vor putea...

A demarat cea de-a treia ediție a Moldova Electro Maraton

Trei automobile electrice vor traversa în următoarele patru zile Republica Moldova de la nord la sud, în cadrul celei de-a treia ediție a Moldova...

Sprijin financiar nerambursabil din partea Comisiei Europene pentru Moldova

  Ministerul Finanțelor și Comisia Europeană au semnat Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană pentru realizarea proiectului „Facilitatea de sprijin a...