Tuesday, October 20, 2020
Acasă Internațional Manifestaţie în SUA împotriva vaccinării antigripale obligatorii

Manifestaţie în SUA împotriva vaccinării antigripale obligatorii


Autorităţile din Massachusetts, conduse de guvernatorul republican Charlie Baker, foarte critic la adresa lui Donald Trump, au fost primele din Statele Unite care, la 19 august, au adăugat gripa pe lista vaccinurilor cerute pentru elevi şi studenţi de la vârsta de şase luni. Cei care fac dovada unei contraindicaţii medicale sau religioase, care studiază acasă sau al căror învăţământ va fi 100% online vor fi scutiţi.

Manifestanţii, care s-au adunat paşnic în faţa sediului guvernatorului, majoritatea fără mască pe faţă, au denunţat însă un atac la drepturile individuale, în timp ce 70% dintre districtele şcolare ale statului Massachusetts au prevăzut să redeschidă cel puţin parţial instituţiile la sfârşitul vacanţei.

Printre manifestanţi, s-au aflat numeroşi părinţi veniţi cu copiii ori reprezentanţi ai unor profesii paramedicale, printre care Carla Leclerc, fizioterapeut.

„Sunt ferm împotriva oricărei vaccinări forţate, mai ales împotriva gripei, un vaccin care nu este nici sigur, nici necesar, nici eficient”, a declarat ea pentru AFP.

Dacă vaccinarea forţată este menţinută în Massachusetts, în pofida opoziţiei pe care a suscitat-o, “va fi un precedent pentru celelalte state”, a adăugat ea.

Unii manifestanţi au arborat drapele îndemnând la realegerea lui Trump în noiembrie, alţii tricouri inscripţionate cu litera Q de la mişcarea de extremă-dreaptă „QAnon”, adeptă a teoriilor conspiraţioniste.

Numeroşi responsabili cu rang înalt din domeniul sănătăţii din SUA, inclusiv Robert Redfield, directorul Centrelor americane de prevenire şi luptă împotriva bolilor (CDC), i-au îndemnat pe americani să se vaccineze împotriva gripei în acest an pentru a evita să agraveze mai mult criza coronavirusului, dar fără a face o obligaţie din aceasta.





Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Câtă carne mâncau pe zi unii români din vechime

”Spune-mi ce mănânci astăzi, ca să îţi spun ce mâncau strămoşii tăi”. Dacă predicţiile dumneavoastră sunt conforme cu realitatea de acum 3 secole,...

Care țări vor primi vaccinurile anti-COVID-19 și cine va avea prioritate

Toate statele membre ale Uniunii Europene vor avea acces la vaccinurile împotriva COVID-19 în același timp, în funcție de dimensiunea populației, a anunțat joi...

Ultima oră! Ce țară închide școlile, restaurantele, teatrele

Premierul Ludovic Orban a anunțat duminică închiderea școlilor din București și continuarea cursurilor exclusiv online, după ce Capitala a trecut pragul de 3 cazuri...