Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a anunțat, printr-un comunicat de presă, că, în următoarea perioadă, urmează să fie achiziționate 100 000 de teste pentru diagnosticarea infecției COVID-19, opt ambulanțe reanimobile pentru noi născuți și adulți, infuzomate, monitoare pacienți, ventilatoare, aparate mobile pentru radiografie, electrocardiografe și consumabile pentru asigurarea diagnosticului de laborator al infecției COVID-19.

În data de 21 mai 2020, a fost ratificat, prin Legea parlamentului nr. 220, Acordul de Finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare privind implementarea Proiectului „Răspuns de Urgență la COVID-19” în valoare de 52,9 milioane de euro, semnat pe 28 aprilie 2020.

Conform informației prezentate, până în prezent au fost achiziționate în cadrul proiectului echipamente de protecție (combinezoane, halate), care au fost distribuite tuturor instituțiilor medico-sanitare din țară. La fel, laboratoarele ANSP au fost dotate cu reagenți, consumabile și dispozitive pentru asigurarea diagnosticului de laborator a infecției COVID-19 (100 000 de teste). De asemenea, spitalele municipale, republicane și raionale au fost dotate cu 150 de pulsoximetre și 194 de paturi pentru terapie intensivă.