Wednesday, July 28, 2021
Acasă Sport Monumentele UNESCO din România - Potenţial enorm irosit prin prisma carenţelor legislative...

Monumentele UNESCO din România – Potenţial enorm irosit prin prisma carenţelor legislative şi a valorificării precare

[ad_1]

 Exceptând „extinderea” obiectivului „Bisericile din Moldova” în anul 2010, prin includerea monumentului Biserica „Învierii Domnului” a Mănăstirii Suceviţa, România nu a mai reuşit, în ultimii 20 de ani, realizarea niciunui dosar care să conducă la valorificarea unui monument în Lista Patrimoniului Mondial. De altfel, nu puţini sunt cei care consideră că în anii ’90 ţara noastră a beneficiat de o oarecare clemenţă din partea organismelor internaţionale cu privire la modul în care au fost incluse pe listă o parte dintre obiectivele culturale.

În susţinerea acestui punct de vedere, experţii în domeniul patrimoniului consideră că problemele sunt legate, în special, de gestionarea deficitară a obiectivelor deja incluse, de lipsa unei finanţări adecvate şi de neimplementarea unor programe reale de protecţie, restaurare şi valorificare a obiectivelor. Mai mult, România nu a investit în programe universitare sau postuniversitare de specializare, astfel încât să creeze specialişti în domeniul protecţiei şi promovării unor monumente de o valoare excepţională şi care să fie, totodată, capabili să poată răspunde cerinţelor actuale pentru realizarea dosarelor de includere.

Una dintre problemele majore cu care se confruntă patrimoniul naţional, în general, şi patrimoniul UNESCO, în special, este valorificarea precară a acestor resurse culturale. În prezent, la nivel internaţional, cultura a devenit treptat un factor de dezvoltare durabilă care, pe lângă rolul economic pe care îl ocupă, contribuie la reafirmarea importanţei şi a specificităţii locale şi regionale, la crearea unui sentiment de apartenenţă la un set de valori comune. În acest timp, România continuă să nu considere cultura ca un posibil pilon al dezvoltării durabile. Fără investiţii dedicate, monumentele UNESCO nu pot contribui, în fapt, la o creştere a vitalităţii economice în plan local.

Loading…


Lipsa programelor speciale de finanţare şi statutul juridic incert de proprietate, coroborate cu dezinteresul şi incapacitatea autorităţilor publice centrale şi locale în a gestiona aceste situaţii, pot conduce la degradarea iremediabilă a monumentelor care încă sunt pe lista UNESCO.

Eşecul statului român în a gestiona monumentele UNESCO de pe teritoriul său poate fi uşor de cuantificat dacă ne gândim că principalul act normativ care ar trebui să reglementeze cadrul general pentru toate monumentele din România înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO („Programul de protecţie şi gestiune a monumentelor istorice înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO” – aprobat prin HG 1268/ 2010) este expirat de 5 ani. Conform alineatului 2, Programul aprobat în 2010, „este valabil pe o perioadă de 5 ani, începând cu data intrării în vigoare a HG”. Însă, în ultimii 5 ani, Guvernele României şi, în special, miniştrii culturii nu au considerat o prioritate actualizarea acestui act normativ, singurul care reglementează gestionarea integrată a obiectivelor UNESCO pe teritoriul României.

Deşi prevede măsuri pentru protejarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor UNESCO similare cu cele din Europa Occidentală, în fapt, Programul de protecţie şi gestiune este exponentul perfect al unei administraţii publice care aplică, în mod constant, teoria formelor fără fond. În domeniul patrimoniului UNESCO, explicaţia lui Titu Maiorescu pare mai actuală ca niciodată: dorim introducerea unor reforme şi măsuri de nivel occidental într-un domeniu neînţeles, care nu reuşeşte să-şi găsescă un loc în societatea românească actuală.

În condiţiile în care, pe lângă factorii de mediu, obiectivele UNESCO sunt supuse constant intervenţiilor antropice, este de neconceput atitudinea Ministerului Culturii de a nu realiza actualizarea actului normativ care nu mai produce efecte încă de…

[ad_2]

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare