Sunday, October 25, 2020
Acasă Social Negocierile între agricultori şi autorităţi au continuat şi astăzi

Negocierile între agricultori şi autorităţi au continuat şi astăzi


Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

19 Aug. 2020 / 18:00


Negocierile între agricultori şi autorităţi au continuat şi astăzi

O nouă rundă de discuţii cu agricultorii, de data aceasta la Parlament. Grupul de lucru anunţă că pentru majoritatea revendicărilor au fost găsite soluţii, nu şi pentru majorarea subvenţiilor. În timp ce agricultorii insistă să fie despăgubiţi cu 3 000 de lei pentru fiecare hectar compromis de secetă, autorităţile spun că bugetul este unul şi aşa subţiat de pandemie, iar suma pe care o pot aloca este de 1 500 de lei per hectar, relatează Mesager.

Agricultorii afectaţi de seceta din acest an au expediat o scrisoare oficială către Fondul Monetar Internaţional, prin care cer susţinere pentru sectorul agricol.  

„Acum insistăm cel mai mult pe aceşti 3 000 de lei per hectar fectat pentru ambele grupe să nu fie divizată gr I, gr II şi pe moratoriul fiscal pe un an de zile”, spune Andrei Melente, agricultor.

„S-a ajuns la un numitor comun că situaţia este gravă, după atâtea zile de discuţii am rămas mai cu nimic, am rămas cu suma de 3 000 de lei să soluţioneze, care o pot face fără să apeleze la FMI sau alte organizaţii internaţionale, se poate de făcut pe intern prin rectificarea bugetului”, a menţionat agricultorul Andrei Dînga.

În urma discuţiilor cu uşile închise, aleşii poporului spun că au identificat mai multe soluţii.

„Am obţinut reeşalonarea creditelor faţă de furnizorii de tehnică agricolă prin proiectul doi şi mecagro, aproximativ 200 de milioane de lei, care agricultorii în acest an urmau să le achite, practic au fost reeşalonate pentru 12 luni, au fost identificate modificări pe politica de subvenţionare în vederea eliminării certificatului privind lipsa datoriilor faţă de buget, dar şi schimbarea mecanismului de subvenţionare”, a declarat deputatul Nicolae Ciubuc.

„A rămas divergenţă că fermierii cer 3 000, prim-ministrul a acceptat 1 500, dar pe celelalte două subiecte parcă am ajuns la un numitor comun. La capitolul reeşalonarea datoriior faţă de bănci în genere nu este posibil ce ţine de rambursarea TVA, proiectul de lege va fi probabil elaborat”, a precizat vicepreşedintele Parlamentului, Alexandr Slusari.  

Între timp, Guvernul a aprobat proiectul ce prevede modificarea şi simplificarea Regulamentului cu privire la subvenţionarea agricultorilor. Totodată, s-a aprobat alocarea a încă 100 de milioane de lei din Fondul de intervenţie pentru susţinerea producătorilor agricoli. Astfel, Guvernul va aloca 300 de milioane de lei agricultorilor pentru a compensa pierderile înregistrate în urma secetei.

Premierul îndeamnă agricultorii să depună actele la Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură  pentru a primi compensaţia în valoare de 1 500 de lei pentru un hectar.





Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

O minoră dispărută câteva zile a fost găsită fără suflare într-un apartament

O minoră în vârstă de 16 ani, anunțată ca fiind dispărută acum câteva zile, a fost găsită fără suflare într-un...

Încă un medic a pierdut lupta cu virusul

Sistemul medical din Republica Moldova a mai pierdut astăzi un specialist. Este vorba despre o angajată din cadrul Centrului de Sănătate Publică Hâncești, care...

Minora ucisă de iubitul ei este petrecută astăzi pe ultimul drum

Zi de doliu în satul de baștină al fetei ucise săptămâna trecută de către iubitul său. Astăzi, copila este petrecută pe ultimul drum. Informația a...

MAE a publicat lista restricțiilor pentru cetățenii RM în alte țări

Anunț important pentru moldovenii care planifică să călătorească în următoarele zile. Ministerul Afacerilor Externe a publicat lista actualizată cu restricțiile impuse pentru cetățenii Republicii...