Saturday, May 15, 2021
Acasă Social Părinții cer revenirea la regim normal a grădinițelor

Părinții cer revenirea la regim normal a grădinițelor

Părinţii cer revenirea la regimul obişnuit de activitate a grădiniţelor. Aprope două mii de mame au semnat o petiţie on-line adresată autorităţilor, prin care solicită accesul zilnic al copiilor în grădiniţe. Mulţi părinţi, şi în special mame, se plâng că din cauza restricţiilor, nu pot reveni la muncă pentru a-şi întreţine familia.

Petiţia on-line a fost lansată ieri şi între timp a fost strânse peste 1700 de semnături. Autoarea petiţiei e Ana Damian, membru al organizaţiei Părinţi Solidari, mamă care s-a pomenit într-o situaţie financiară critică. Femeia nu poate reveni la serviciu pentru că nu are cu cine să-şi lase copilul, care din cauza restricţiilor nu poate merge la grădiniţă în fiecare zi.

ANA DAMIAN, autoarea petiţiei: “Am vorbit cu directoarea instituţiei la care mergem, dacă s-ar putea face ceva schimbări, de mărit numărul care copiior care frecventează grădiniţa. Dumneai a spus că nu poate să încalce recomandările. Mai întâi o am transmis-o preşedenţie, la guvern şi la Ministerul Educaţiei”.

Părinţii cer autorităţilor să le permită instituţiilor preşcolare să primească zilnic copii şi să le prelungească programul de lucru cu două ore, adică până la ora 19 00.

“Copii frecventează peste o zi, eu nu ma posibiliatatea să mă angajez la serviciu. Nici un angajator nu va intra în întâmpinare. Este foarte complicat. Dorim ca autorităţile să vină întâmpinare, deoarece dacă sunt permise aceleaşi nunţi cumătrii şi alte serbări, de ce grădiniţa nu ar putea să se deschidă în regim normal”.

Cel mai greu le este mamelor care-şi cresc singure copiii sau ai căror soţi sunt plecaţi să muncească peste hotare.

“Un copil frecventează peste o zi altul două. Ajung la impasul unu rămâne acasă, altul să-l duc. Este dificil psihologic pentru mine şi ei. Mă întreabă de ce eu plec dar el rămâne. Nu este corect ca copii să fie discriminaţi. Am fost nevoit să prelungesc concediul de îngrijire a copilului deoarece nu am cu cine lăsa copilul”.

Şeful Direcţiei Educaţie Chişinău spune că a adresat deja demersuri Comisiei Naţionale pentru Situaţii Excepţionale cerând revenirea la grădiniţe a copiilor, aşa cum solicită mulţi părinţi, iar acum aşteaptă un răspuns.

ANDREI PAVALOI, şeful direcţiei Educaţie Chişinău: “La ziua de astăzi numărul de cazuri este în instituţiile de educaţie timpurie este foarte mic. Atâta timp cât nu avea o decizie modificată din partea comisiei nu putem întreprinde alte acţiuni”.

De la 1 septembrie 2020, grădiniţele din Republica Moldova activează după un regim special, iar zilnic sunt acceptaţi doar copiii angajaţilor din medicină, pedagogie şi apărare.

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare