Friday, October 23, 2020
Acasă Internațional Potenţialul vaccin italian, testat pe primii şase voluntari

Potenţialul vaccin italian, testat pe primii şase voluntari


Este vorba despre un test clinic care se desfăşoară în Italia pe un grup de 90 de voluntari din Verona şi Roma şi care va testa eficacitatea acestui vaccin, creat, produs şi patentat de compania biotehnologică italiană ReiThera. În total, în prima fază vor fi vaccinate 90 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 85 de ani.

La Verona, testările vor avea loc la Centrul de Investigaţii al Clinicii Spitalului Borgo Roma, înfiinţat în 2005, în timp ce în capitala italiană testele se vor desfăşura la Spitalul Lazzaro Spallanzani, specializat în boli infecţioase.

De fapt, în august, la Spitalul Spallanzani au fost deja administrate primele doze pe alţi voluntari: prima supusă acestor teste clinice fiind o femeie de 50 de ani. La Verona, primele teste au început marţi pe primii şase voluntari, între care se află un tânăr de 18 ani şi un medic în vârstă de 54 de ani, potrivit mass-mediei italiene.

Testele clinice la Roma şi Verona se vor efectua pe două grupuri de voluntari, unul cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani şi altul – de 65 până la 85 de ani, pentru a proba răspunsurile date de diferitele colectivităţi. Francesco Vaia, directorul sanitar al spitalului din Roma, a declarat în august că dacă totul va decurge “va avea loc şi a doua şi a treia fază de experimentare, care probabil” se va efectua “într-o ţară din America Latină unde virusul este în fază de expansiune”.

Italia a fost a doua ţară din Europa cea mai afectată de pandemia de Coronavirus la începutul crizei sanitare şi prima de pe continent care a decretat măsuri de izolare. Numărul total al deceselor a ajuns în această ţară la 35.553, iar cel al contagierilor la 278.784 de la declanşarea epidemiei la 21 februarie, potrivit celor mai recente date oficiale.



Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Câtă carne mâncau pe zi unii români din vechime

”Spune-mi ce mănânci astăzi, ca să îţi spun ce mâncau strămoşii tăi”. Dacă predicţiile dumneavoastră sunt conforme cu realitatea de acum 3 secole,...

Un medic care s-a oferit voluntar să testeze un vaccin anti-COVID-19: ,,Nu mai ascultați părerile politicienilor despre știință”

O doctoriță epidemiolog și pentru boli infecțioase din Washington DC a participat la studiul vaccinului Moderna...

Ultima oră! Ce țară închide școlile, restaurantele, teatrele

Premierul Ludovic Orban a anunțat duminică închiderea școlilor din București și continuarea cursurilor exclusiv online, după ce Capitala a trecut pragul de 3 cazuri...