Wednesday, November 25, 2020
Acasă Educație Povestea profesoarei care a deschis acolo o școală de IT pentru copii

Povestea profesoarei care a deschis acolo o școală de IT pentru copii

80
Sursa: diez.md

După cinci ani de predare a limbii engleze în școlile private din Chişinău, a decis să se întoarcă în localitatea de baștină pentru a contribui la pregătirea copiilor pentru o lume schimbătoare. Este exemplul demn de urmat al Marianei Pascal, fondatoarea Centrului de excelență în predare și învățare, KidsAcademy din Cahul. Prin intermediul „Fondului de susținere al Antreprenoriatului pentru Tineri Cahul”, gestionat de Asociația Obştească „Perspectiva”, Mariana Pascal a obținut un grant nerambursabil, din partea UE și Suediei, care a ajutat-o să procure tehnica necesară pentru facilitarea studierii limbii engleze, roboticii și programării.

Cu noi totul e posibil! Astfel, Mariana Pascal încearcă să-i convingă pe copii și adulți să calce pragul centrului pe care l-a fondat în 2018. Până acum 200 de persoane și-au îmbogățit cunoștințele de engleză, au învățat bazele roboticii și limbajele de programare. Unul dintre ei este Ivan Suruceanu, un adolescent de 16 ani, care a reușit să obțină locul întâi la olimpiadă raională de informatică cu ajutorul profesorilor KidsAcademy.

„În primul an, la lecții mai mult asamblam roboți, iar ulterior îi programam să facă anumite acțiuni. Era o muncă de echipă, ne-a ajutat să colaborăm și să înțelegem cum e să fii parte a unui proces. Ulterior, am învățat mai multe limbaje de programare. Am mers și la cursurile de limbă engleză timp de un an”, spune Ivan Suruceanu.

„Scopul nostru este de a pregăti copii pentru o lume în schimbare. Noi organizăm și o școală de vară, unde elevii învață educație financiară, leadership, comunicare, discipline care nu prea sunt studiate la școală”, afirmă fondatoarea KidsAcademy, Mariana Pascal.

Până acum centrul a oferit șansa mai multor copii din familiile nevoiașe să învețe gratuit aici. „Ne propunem să încurajăm agenții economici din localitate, oamenii din diasporă,  să sponsorizeze cursurile unui copil cu rezultate bune la învățătură  din familiile social- vulnerabile”, mai adaugă fondatoarea.

Din suportul financiar nerambursabil de 3000 de euro, pe care l-a obținut din partea Uniunii Europene și Suediei, prin intermediul Fundației Est-Europene, antreprenoarea a reușit să procure nouă calculatoare noi pentru lecțiile de robotică și programare, dar care sunt utilizate și la orele de limbă engleză.  „După ce au fost achiziționate calculatoarele,  a crescut motivația copiilor de a învăța, nu mai voiau să plece de la noi (zâmbește).  Calculatoarele ne-au fost de mare folos în perioada pandemiei, cu ajutorul lor am putut organiza lecțiile online”, menționează fondatoarea KidsAcademy.

Mariana Pascal este convinsă că, într-o lume permanent schimbătoare, cunoștințele sunt cele mai bune prietene ale copiilor. „Am decis să investim în ei pentru că sunt viitorul țării. Pentru noi, contează foarte mult ceea ce vor ei,  de aceea, în fiecare zi  promovăm, în primul rând, pasiunea și profesionalismul pentru a fi transmise mai departe, din generație în generație”, spune Mariana Pascal.


Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării”, proiect implementat de către Fundația Est-Europeană, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia.

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.