Procurorii continuă să aplice sechestre pe bunurile vizate în Frauda Bancară

42

Procuratura Anticorupţie a reuşit să aplice sechestru pe mijloace financiare în sumă de 11.313.795 lei, deţinute de SRL „Argus-S” în BC Victoriabank SA, care urmau a fi transferate către conturile unei companii nerezidente din Turcia.

Astfel, în cadrul dosarului vizând Frauda Bancară, Procuratura Anticorupţie de comun cu  Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor au stabilit că pe 9 noiembrie 2020, SRL ”ARGUS-S” a iniţiat 2 transferuri în sumă totală de 660 166,12 USD către compania nerezidentă OTIV PRIME SERVICES BV, pe un cont bancar deschis în Turcia.Potrivit Procuraturii Generale, ultima dată, fostul lider demopcrat a fost localizat anume în Republica Turcia.

„Având în vedere că societăţile comerciale nominalizate sunt încorporate în compania nerezidentă OTIV PRIME HOLDING BV, a cărei beneficiar efectiv este cetăţeanul Vladimir Plahotniuc, procurorii le-au blocat tranzacţiile, solicitând aplicarea sechestrului în scopul unei eventuale confiscări speciale pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune”, menţionează un comunicat emis de Procuratură.

Pe 18 mai 2020, Procuratura a emis ordonanţa de punere sub învinuire şi completarea acuzării în privinţa fostului lider PDM, incriminându-i comiterea infracţiunilor de „creare şi conducere unei organizaţii criminale”, „escrocherie” şi „spălarea banilor în proporţii deosebit de mari”.

Urmărirea penală este în curs de desfăşurare, fiind întreprinse toate acţiunile pentru identificarea şi sechestrarea bunurilor infracţionale şi, respectiv, recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune.

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.