Wednesday, July 28, 2021
Acasă Sănătate Remedii naturiste împotriva durerilor de gât

Remedii naturiste împotriva durerilor de gât

Durerea de gât poate fi un semn al răcelii, o consecință a corzilor vocale încordate sau chiar poate indica o infecție streptococică. Această durere poate fi ameliorată prin câteva remedii naturiste.

Mierea – probabil cel mai cunoscut remediu pentru durerile în gât, mierea este eficientă atât în ameliorarea simptomelor, cât și pentru prevenirea tușei și tratarea rapidă a răcelii, dacă această este cauza apariției durerii. Mierea este considerată un antibiotic în cazul răcelii. După consumul de miere, nu se bea apă și nici nu se mănîncă nimic timp de 30-40 min.

Apă cu sare – gargară cu apă și sare ameliorează durerea de gât și curată secrețiile în cazul în care acestea există. Totodată, sarea ucide bacteriile de la nivelul cavitatii bucale și ajută astfel la vindecarea cauzei care declanșează durerea. Dizolvă o jumătate de linguriță de sare într-un pahar plin cu apă călduță și fă gargară cu acest amestec de trei ori pe zi.

Ghimbir, miere și zeamă de lămâie – mierea și zeamă de lămâie au proprietăți antiseptice, antibacteriene și antiinflamatoare, însă și ghimbirul este la fel de eficient în tratarea durerilor de gât, acesta calmând itritațiile din gât. Prepară un amestec naturist eficient pentru tratarea durerilor în gât amestecând 1 linguriță de ghimbir ras, 1 linguriță de miere, zeamă de la ½ lămâie și ½ cană de apă caldă. Fă gargară cu acest amestec cel puțîn de 2 ori pe zi și efectele nu vor întârzia să apară.

Ceai de mușețel – mușețelul are proprietăți calmante și este folosit de mii de ani în scopuri medicinale. Având proprietăți antiinflamatoare, antioxidante și astringențe, mușețelul poate ameliora durerile de gât. Atât consumul de ceai de mușețel, cât și inhalarea aburilor acestuia ameliorează durerile în gât.

Oțetul de mere – fiind un antibacterian natural, oțetul de mere poate fi folosit pentru eliminarea bacteriilor care cauzează probleme în gât. Diluează 2 linguri de oțet de mere într-o cană de apă și fă gargară cu acest amestec.

Salvia – salvia are efect antiinflamator asupra căilor respiratorii și este un remediu eficient în caz de durere persistența în gât. Un remediu naturist eficient în acest caz este cel preparat din o linguriță de salvie mărunțită, ¼ cană de miere, 3/8 cană de oțet de mere și 1/8 cană de apă. Amestecă toate ingredientele și consumă preparatul obținut dimineață și seară.

 

 

 

 

 

 

Source link

https://doc.ro/sanatate/durerea-in-gat-remedii-naturiste-eficiente

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare