Saturday, June 12, 2021
Acasă Social S-a stins din viață regizorul Vlad Ciurea

S-a stins din viață regizorul Vlad Ciurea

Regizorul și operatorul de cinema Vlad Ciurea, profesor, Maestru Emerit al Artei, laureat al Premiului Național, s-a stins ieri din viață la vârsta de 80 de ani.

 Foto: Mihai Poiată/fb

Anunțul a fost făcut public pe rețelele de socializare de către scriitorul și cineastul Mihai Ștefan Poiată.

„De azi – fără Vlad Ciurea…, operator de film care a colaborat cu cei mai valoroși regizori de la „Moldova-Film”: Emil Loteanu, Valeriu Gagiu, Vasile Pascaru… Profesor universitar care a dădăcit și instruit câteva promoții de tineri operatori, împărtășindu-le secretele meseriei și ale bărbăției, președinte al Uniunii Cineaștilor, respectat de colegi și apreciat de toți cei care l-au cunoscut. Omul și artistul care a avut înțelepciunea să vorbească puțin și să facă mult… De azi Vlad Ciurea ne va vedea și ne va filma de sus… Adio, Vlad!”, a scris Mihai Poiată.

Vlad Ciurea s-a născut la 20 ianuarie 1941 la Chișinău. În anii 1961-1964, și-a făcut studiile la Facultatea de Operatori a Institutului de Unional de Cinematografie (VGIK) din Moscova. A activat în calitate de operator la Studioul „Kazah-film” (1964-1965). În perioada 1966-1998, a fost operator de lumini, apoi asistent de imagine la Studioul „Moldova-Film”. În 1998, a fost operator de imagine la Studioul Televiziunii „Catalan”. A colaborat și cu Televiziunea Națională, scrie Moldpres.

A fost profesor la Academia Internațională de Film, apoi la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. A colaborat cu regizorii: Emil Loteanu, Vasile Pascaru, Alexandru Conunov, Valeriu Gagiu, Gheorghe Vodă, ș.a.

A semnat imaginea unor filme: „Trece lebăda pe ape”(1982), „Prietenie bărbătească” (1983), „La mine – ca la nimeni” (1983), „Viața și nemurirea lui Serghei Lazo” (1985), „Pichetul liniștii” (1985), „Acțiune civilă” (1988), „Codrii” (1991), ”Jana”(2004) etc. Membru al Uniunii Cineaștilor din Moldova. În 1991, a fost ales președinte al Uniunii Cineaștilor din Moldova.

În 1979, lui Vlad Ciurea i s-a conferit titlul onorific „Maestru al Artei din RSSM”. În 1981, a fost distins cu Premiul Național.

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare