Sunday, April 18, 2021
Acasă Social Schemele aplicate la „Metalferos” ar fi prejudiciat statul cu peste un miliard de...

Schemele aplicate la „Metalferos” ar fi prejudiciat statul cu peste un miliard de lei

[ad_1]

Dosarul „Metalferos”, iniţiat acum un an de Procuratura Anticorupţie, a fost unul pur formal, care s-a limitat la investigarea superficială a unor aspecte neimportante, iar schemele care au fost aplicate timp de mulţi ani la SA „Matalferos” ar fi prejudiciat statul cu aproximativ 1,2 miliarde de lei. Declaraţia aparţine procurorului general Alexandr Stoianoglo şi a fost făcută în cadrul unui briefing. El a declarat că banii ar fi ajuns pe conturile unor companii ale cărui beneficiar ar fi fost Vladimir Plahotniuc.

„Ancheta a stabilit că, în lipsa unei justificări economice, în intervalul anilor 2012 – 2019, cetăţeanul Plahotniuc ar fi organizat, prin intermediul unor companii nerezidente, al căror beneficiar era chiar el, exportul de metale feroase şi neferoase către colectori specializaţi din Turcia, Austria, Olanda şi Germania. În baza unor contracte fictive, semnate între SA Metalferos şi reprezentanţii firmelor nerezidente dirijate şi controlate de Plahotniuc, metalele erau achiziţionate la un preţ redus, iar mai apoi revândute beneficiarilor finali la un preţ majorat cu 27 la sută”, a declarat Alexandr Stoianoglo.

„Faptul că acest sector al business-ului a fost monopolizat era bine cunoscut de multă lume, care ştia că o mare parte a resurselor financiare care circulau în afacere erau însuşite prin diferite scheme. Din păcate, anterior, în afară de vorbe goale, instituţiile statului, inclusiv procuratura, nu au întreprins nimic. Nicio acţiune în această direcţie”, a mai menţionat procurorul general.

Alexandr Stoianoglo a precizat că toţi cei 16 figuranţi în dosarul Metalferos, care acum două săptămâni în urma acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor speciale de investigaţie au fost reţinuţi, fusese preîntâmpinaţi despre ceea ce urma să se întâmple ca urmare a activizării acţiunilor procesuale în privinţa lor, inclusiv prin scurgerile în presă a datelor cu privire la percheziţiile ce urmau a fi efectuate, înainte ca instanţa de judecată să autorizeze aceste acţiuni. Mai mult, examinarea demersurilor procurorilor la efectuarea percheziţiilor a fost tărăgănată de magistraţi timp de trei zile.

„Instanţele de fond şi cea de apel nu au ţinut cont nici de gravitatea infracţiunilor incriminate, nici de rezonanţa socială a cazului, nici de circumstanţele care ar putea determina persoanele să împiedice urmărirea penală şi posibilitatea eschivării lor de răspundere penală. La fel, nu s-a ţinut cont nici de faptul că anterior o parte dintre figuranţi, deşi au fost arestaţi, şi-au continuat activitatea criminală”, a spus procurorul general.

Stoianoglo a mai dezvăluit că magistraţii au respins demersurile procurorilor de arestare preventivă a învinuiţilor, soluţiile judecătorilor fiind în contradicţie cu propriile lor poziţii anterioare. Potrivit lui, unii reprezentanţi ai sistemului judecătoresc nu se isprăvesc cu principiul independenţei, conferit prin lege, şi continuă să deservească interesele corporaţiei lui Plahotniuc.

„Ultimul lucru pe care mi-l doresc e o confruntare cu sistemul judecătoresc. În nici un caz nu atentez la independenţa judecătorilor, dar în situaţia creată îmi rezerv dreptul să intervin cu iniţiativa unor schimbări cardinale în sistemul judecătoresc”, a conchis Stoianoglo.



[ad_2]

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare