Un procent de 27% din forța de muncă din România, adică 1,5 milioane de angajați, pot lucra, teoretic, de acasă. Este cel mai mic nivel din Uniunea Europeană, unde media e de 37%, arată un studiu recent publicat de VoxEU.org și Centrul pentru Cercetare Economică și Politici (CEPR). Acesta din urmă reprezintă o rețea de peste 700 de cercetători de la universități din întreaga Europă. VoxEU este site-ul său de publicare a studiilor.
Dacă în 2019 doar 1 din 20 de angajați europeni putea lucra de la distanță, criza sanitară a schimbat acest lucru. În primul semestru din 2020, milioane de oameni au prestat de acasă, iar asta a făcut posibilă păstrarea locurilor de muncă.
Numai că telemunca nu este o opțiune pentru toată lumea, ceea ce ridică problema unei diviziuni între cei care pot presta online și cei care trebuie să fie prezenți fizic la job.
Cercetătorii au analizat 130 de ocupații și o serie de indicatori legați de sarcinile de lucru.
Granița dintre digital și esențial
Există un “blocaj” când vine vorba de manipularea fizică a obiectelor, inspectarea echipamentelor sau operarea de vehicule ori diverse echipamente. Spre exemplu, comerțul online este posibil doar dacă cineva manevrează coletele în depozite și altcineva livrează marfa la consumator acasă.

Studiul arată că 37% din forța de muncă din Uniunea Europeană poate fi mutată la distanță (teleworkable – n.r.)

Recomandări
Topul candidaturilor exotice. De la Bahmuțeanu și Călinescu până la campioana mondială la bikini fitness și Brigitte Pastramă
România are cel mai mic nivel din UE, doar 27%, în vreme ce în Luxemburg 54% dintre angajați pot beneficia de acest sistem.
Asta, chiar dacă un studiu din aprilie arăta că București este cel mai bun oraș din lume pentru munca de acasă, datorită vitezei mari de internet, a costului mic al vieții și datorită disponibilității firmelor pentru livrarea acasă a alimentelor.
Numai că România înseamnă mult mai mult decât București.
România avea, la finele lunii iulie, 5,57 milioane de angajați activi, potrivit Ministerului Muncii. Dintre aceștia, aproximativ 1,5 milioane ar putea lucra de acasă.
Fără socializare, scade calitatea

Studiul mai arată că media de 37% la nivel european este doar procentul teoretic de angajați care pot fi transferați către telemuncă. Pentru că există o limită până la care munca la distanță poate fi făcută eficient. Sunt domenii în care este nevoie de interacțiune socială.

Recomandări
Enigmele crimei din Cartierul Latin. Cinci lucruri rămase nelămurite în dosar, după ce inculpatul care a recunoscut crima a murit recent!
“Chiar și cele mai sofisticate sisteme de videoconferință sunt puțin probabil să atingă calitatea interacțiunilor față în față, în special când vine vorba de sfaturi medicale, consiliere și învățare”, scrie sursa citată.
Studiul pretinde că doar 13% din joburi ar putea fi făcute la distanță fără o pierdere a calității cauzate de lipsa interacțiunii umane.
Absolvenții de studii superioare, privilegiați
Raportul evidențiază și faptul că trecerea joburilor în mediul online poate adânci prăpastia între joburile bine plătite și cele precare.
Aproape trei sferturi (74%) dintre ocupațiile bine remunerate pot fi trecute la distanță, pe când doar 3% dintre cei cu salarii proaste pot avea acces la telemuncă.
O diviziune apare și în privința studiilor: 66% dintre absolvenții de studii superioare pot lucra de acasă, pe când cei cu niveluri mici de educație au un procent de sub 10%.

Recomandări
Liberalism și duhoarea legionară. Cum a ajuns omul care cercetează CV-urile politicienilor să fie amenințat: ”NU SCAPI… un apatrid, fără țară”
