[ad_1]
În sesiunea de primăvară 2020, Parlamentul Republicii Moldova a fost convocat în 21 de ședințe plenare. Dintre acestea, 18 au avut loc, iar trei nu s-au desfășurat din lipsă de cvorum. Durata totală a dezbaterilor din cadrul ședințelor plenare a fost de circa 121,14 ore.
În acest an, sesiunea de primăvară a parlamentului a început pe 3 februarie și s-a încheiat pe 20 iulie. Prima ședință plenară din sesiunea de primăvară a avut loc în data de 6 februarie, iar ultima – pe 20 iulie 2020.
În 2019, în sesiunea de primăvară, parlamentul s-a convocat în 16 ședințe plenare cu o durată totală a dezbaterilor de circa 49,55 ore.
Potrivit Regulamentului Legislativului, parlamentul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.
Vezi mai jos care sunt principalele legi adoptate.
# Parlamentul a votat anularea sesiunilor de bacalaureat în anul 2020 – 21 mai.
# Obținerea pensiei va fi realizată și prin procură – 16 iulie.
# „Legea ONG-urilor” a fost votată în parlament – 11 iunie.
# Agresorii familiali vor fi monitorizați cu brățară aplicată pe mână sau picior – 11 iunie.
[ad_2]
Source link