Sunday, June 13, 2021
Acasă Social Spitalul Republican a pierdut doi angajați medicali

Spitalul Republican a pierdut doi angajați medicali

 Republica Moldova a mai pierdut doi angajați medicali din cauza de Covid-19. Este vorba despre Evghenii Polejaev, în vârstă de 54 de ani care activa în Departamentul Inginerie Biomedicală și gaze speciale la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” și Alla Bantiuc, asistentă medicală din Secția Chirurgia Toracică.

„Cu profundă tristețe anunțăm decesul colegului nostru Polejaev Evghenii, care activa în Departamentul Inginerie Biomedicală și gaze speciale. Domnul Evghenii a pierdut lupta cu Covid-19 pe data de 4 martie, având doar 54 de ani.

Toată viața profesională și-a dedicat-o Spitalului Clinic Republican. Evghenii Polejaev a activat în instituție timp de 35 de ani.

A fost un coleg săritor la nevoie, cu un suflet blând, un profesionist în munca sa. A fost un om înțelept, bun, amabil, sârguincios. Aducem condoleanțe apropiaților lui și dorim curaj și putere. Dumnezeu să îl primească în Împărăția Sa”, se arată într-un mesajul publict de către Spitalului Clinic Republican.

Alla Bantiuc în vârstă de 62 de ani a decedat la data de 5 martie, din cauza infecției Covid-19.

”Cu regret mai anunțăm un deces al colegei noastre, doamnei Alla Bantiuc, asistentă medicală din Secția Chirurgia Toracică, care ultimele luni a activat în Departamentul Covid – 19. Și doamna Alla a pierdut lupta cu noul tip de Coronavirus în data de 5 martie, la vârsta de 62 de ani. Aducem sincere condoleanțe familiei, colectivului în care a activat.

Noi am pierdut o persoană, care a fost nu doar o colegă, ci și o prietenă adevărată, o mamă. Doamna Alla a fost un om deosebit, blândă, bună la suflet, înțelegătoare. Drum lin spre cer, dragă colegă! Dumnezeu să o odihnească în pace!”, au scris reprezentanții IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare