Monday, June 14, 2021
Acasă Social Stoianoglo: ,,În spatele demiterii mele stau bandiții implicați în furtului miliardului”

Stoianoglo: ,,În spatele demiterii mele stau bandiții implicați în furtului miliardului”

Procurorul general Alexand Stoianoglo spune că nu-i este teamă că ar putea fi înlăturat de la șefia Procuraturii și că în spatele campaniei de denigrare inițiată la adresa sa, ar sta oamenii din sferele de influență ale lui Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor. Potrivit lui Stoianoglo, cei doi s-ar fi speriat de progresele realizate de oamenii legii în dosarul furtului miliardului și-și doresc eliberarea sa din funcția de procuror general, notează IPN.

Șeful Procuraturii Generale spune că nu-i este frică de faptul că și-ar putea pierde funcția, după ce în spațiul public au apărut informații că în cercurile politice de la Chișinău s-ar discuta demiterea sa.

„Nu mă tem absolut deloc, eu nu am venit la Procuratură ca să-mi rezolv probleme personale, ei nu mă înspăimântă deloc cu demiterea. În spatele acestei agitații privind demiterea mea stau bandiții care s-au activizat după ce a evoluat ancheta pe dosare de rezonanță în privința furtului miliardului. ”, a spus Alexandr Stoianoglo în cadrul emisiunii „Piatnita s Anatoliem Golea” de la RTR Moldova.

Mai mult, potrivit lui Stoianoglo, în Parlament s-ar afla oameni care apără interesele lui Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, ei fiind cei care-l vor plecat de la șefia Procuraturii.

„În Parlament sunt oameni implicați în procesul furtului miliardului, care apără interesele corporațiilor din sfera de influență a lui Șor și Plahotniuc, acești oameni vor face tot posibilul ca să mă discrediteze și ca să mă îndepărteze de la conducerea Procuraturii” a spus Alexandr Stoianoglo.

Potrivit lui Stoianoglo, Comisia parlamentară de anchetă privind Landromatul rusesc ar fi fost creată la inițiativa deputaților Șor pentru a periclita activitatea Procuraturii.

„Comisia a fost ințiată de reprezentanții Partidului Șor, sunt convins că acest lucru s-a făcut doar pentru a ataca Procuratura, lucrările acestei comisii au paralizat o parte din activitatea Procuraturii și cer venirea mea la comisie. Despre ce să vorbesc eu cu ei? Eu n-am nicio legătură cu Landromatul”, a spus Alexandr Stoianoglo.

Potrivit unor informații, demiterea lui Stoianoglo ar fi discutată, în prezent, de către Consiliul Suprerior al Procurorilor. Potrivit legii, procurorul general poate fi demis prin decret prezidențial la propunerea Cosiliului Superior al Procurorilor.

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare