Ai fost înmatriculat în acest an la o universitate din Moldova și încă nu știi cum este împărțit anul de învățământ, când ai examene și când ai vacanțe? Ei bine, vom încerca să te ajutăm. Mai întâi de toate, trebuie să cunoști că anul de învățământ începe pe 1 septembrie și se termină nu pe 31 mai (ca la școală), ci pe 1 iulie, dar poate dura și mai mult, de exemplu, în cazul studenților care au restanțe sau care sunt în anii terminali.

Fiecare universitate își stabilește propriul orar, dar pentru majoritatea este caracteristică durata semestrului de 15 săptămâni. După acesta, urmează sesiunile de examene, sesiunile de restanţe, perioadele de practică, perioadele de pregătire a tezelor şi vacanţele stabilite în funcţie de sărbători.

Mai jos găsești calendare academice pentru fiecare universitate separat.

# Universitatea de Stat din Moldova

# Universitatea Tehnică a Moldovei

Calendarul pentru persoanele care își fac studii la frecvență redusă poate fi accesat AICI, iar pentru cei de master – AICI!

# Academia de Studii Economice a Moldovei

Calendarul pentru persoanele care își fac studii la frecvență redusă poate fi accesat AICI, iar pentru cei de master – AICI!

# Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”

Calendarul pentru persoanele care își fac studii la frecvență redusă poate fi accesat AICI!

# Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”

# Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Anul academic se începe pe 1 septembrie. Durata anului academic este de 34 de săptămâni, divizată în două semestre a câte 14 săptămâni. Studiile se fac cinci-șase zile pe săptămână sau 28-32 de ore cu frecvenţă obligatorie. Studenţii au vacanţă de vară, vacanţă de Crăciun și vacanţă de Paşte.

La sfârşitul fiecărui semestru, sunt organizate sesiuni care pot fi susţinute oral, în scris sau sub formă de test la calculator. Susţinerea examenelor repetat se planifică la începutul noului an academic.

Creditele se alocă pe discipline şi alte activităţi (stagii de practică, examen de licenţă) care sunt evaluate independent.

# Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice

La Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice calendarul academic este diferit pentru fiecare facultate în parte. În funcție de specialitatea aleasă, studenții vor începe și vor termina anul de studii diferit. De exemplu, cei de la „Arta Muzicală” au început semestrul pe 2 septembrie și vor termina studiile pe 26 iunie, iar cei de la „Arte plastice” au început semestrul pe 3 septembrie și vor finaliza anul pe 29 iunie.

Pentru a vedea calendarul academic al fiecărei facultăți accesează acest link.

# Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport

Aceeași situație o avem și la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport. Calendarul academic a fost întocmit sperat pentru fiecare specialitate și poate fi accesat pe următoarele linkuri: Antrenament sportiv, Educație fizică, Fitness și programe de recreare, Organizarea și dirijarea sportului, Securitate civilă și publică, Servicii hoteliere, turism și agrement.

Calendarul pentru persoanele care își fac studii la frecvență redusă poate fi accesat AICI!

*Am inclus ultimele date actualizate de pe site-ul instituției.

# Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”

Pentru cele trei specialități de licență de la Academia Militară a Forțelor Armate din Chișinău de asemenea calendarele academice sunt întocmite separat și pot fi accesate aici: Conducerea subunităților de i, Conducerea subunităților de artilerie, Conducerea subunităților de comunicații și informatică.

*Am inclus ultimele date actualizate de pe site-ul instituției.

# Academia de Poliție „Ștefan cel Mare”

Pe site-ul academiei au fost făcute publice doar orarele și calendarele activităților didactice. Acestea pot fi accesate AICI!

# Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

# Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul

Universitatea nu a făcut public un calendar academic, însă are făcute publice planurile de studii pentru fiecare specialitate unde poți găsi informații despre durata studiilor. Toate planurile le poți vedea AICI!

*În material au fost incluse informații doar de la instituțiile superioare de stat din țară.