Monday, April 19, 2021
Acasă Capitala Transportul public în Chișinău va fi sistat in weekend

Transportul public în Chișinău va fi sistat in weekend

Transportul public în municipiul Chișinău va fi sistat în zilele de sâmbătă și duminică.  Decizia aparține Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, care a impus astăzi restricții mai dure, după ce situația epidemiologică din țară s-a înrăutățit. CNESP a aprobat și un regim special de activitate la nivel național, în perioada 1-15 martie 2021, inclusiv.

Mai mult, Comisia teritorială extraordinară de sănătate publică a municipiului Chișinău va stabili un regim de circulație limitat al transportului public în raza municipiului.

CNESP interzice prezența spectatorilor la activitatea instituțiilor teatral-concertistice și a caselor de cultură.

În această perioadă, instituţiile de învăţământ primar, gimnazial, liceal, extraşcolar, profesional tehnic şi superior, în instituțiile publice şi private vor desfășura procesul de studii în regim online. Olimpiadele școlare nu vor mai putea fi organizate cu prezența fizică a persoanelor.

Amintim că CNESP a mai decis ca începând cu 5 martie, persoanele care vor traversa frontiera Republicii Moldova, pe sensul de intrare, vor fi obligate să prezinte rezultatul testului PCR COVID-19 negativ, efectuat cu 72 de ore înainte de sosire. Persoanele care nu vor avea efectuat testul – vor fi obligate să respecte regimul de autoizolare de 14 zile, indiferent de zona din care vin.

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare