EXEMPLU DE VERTICALITATE. Lituania, Estonia şi Letonia l-au pus pe Lukașenko și alți 30 de funcționari în LISTA NEAGRĂ

45



Politică
1 Septembrie 2020, ora 07:51


 

Preşedintele Belarusului şi alţi circa 30 de înalţi funcţionari ai regimului său au fost puși pe „lista neagră” în Lituania, Estonia şi Letonia, pentru presupusă fraudă electorală şi represiunile contra manifestanţilor pro-democraţie, anunță AFP.


Cele trei țări baltice, membre ale UE şi NATO, şi-au anunţat decizia în cadrul unui efort coordonat de a-i sprijini pe manifestanţii din Belarusul vecin, care au intrat în a patra săptămână de proteste, după alegerile prezidenţiale contestate de la 9 august.


“Trimitem un mesaj că trebuie să facem mai mult decât pur şi simplu să publicăm declaraţii, că trebuie să luăm de asemenea măsuri concrete”, a declarat pentru AFP ministrul lituanian al Afacerilor Externe, Linas Linkevicius.


Aleksandr Lukaşenko a evocat luni ideea unui referendum constituţional, pentru a calma ampla mişcare de contestare care are loc în țara sa, fără a preciza însă modul de desfăşurare.


Amintim, duminică, zeci de mii de susţinători ai opoziţiei s-au strâns pe străzile capitalei Minsk, pentru a acuza realegerea lui Lukaşenko, într-un scrutin considerat fraudulos.


https://www.rfi.ro 

Copyright © 2006 – 2020 Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al Publicaţiei Periodice TIMPUL DE DIMINEAŢĂ

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram

loading…


blog comments powered by

Actualitate
1 Septembrie 2020, ora: 08:08

Reuters: Vaccinurile Covid-19 dezvoltate de Rusia şi China au același NEAJUNS: sunt bazate pe un virus de răceală comună la care au fost expuşi mulţi oameni și pot avea eficacitate REDUSĂ

Vaccinurile pentru Covid-19 dezvoltate de Rusia şi China au un neajuns comun: sunt bazate pe un virus de răceală comună la care au fost expuşi mulţi oameni, ceea ce le poate limita eficacitatea, potrivit unor experţi citaţi de Reuters, transmite News.ro.


(
)

Citeşte tot articolul

Actualitate
1 Septembrie 2020, ora: 07:45

VIDEO / Investigaţia făcută de Alexei Navalnîi în Siberia, din cauza căreia ar fi fost otrăvit

Echipa lui Aleksei Navalnîi a publicat investigaţia pe care principalul opozant al Kremlinului a făcut-o în oraşul Novosibirsk, Siberia, înainte să fie otrăvit. Cei din staff-ul lui Navalnîi consideră că această anchetă i-ar fi deranjat pe unii oameni influenţi din regiune, care ar…


(
)

Citeşte tot articolul

Articolul precedentRecurs la istorie: 1 septembrie
Articolul următorRomânia este al doilea cel mai mare producător de gaze naturale din UE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.