Igor Dodon: ,,Salariile și pensiile vor fi achitate la timp”

89

Igor Dodon dă asigurări că salariile şi pensiile vor fi achitate la timp

Salariile şi pensiile pentru luna decembrie şi începutul anului viitor vor fi achitate la timp. Asigurări în acest sens au fost date de preşedintele în exerciţiu, Igor Dodon, după întrevederea cu premierul Ion Chicu şi preşedinta Parlamentului Zinaida Greceanîi.

„În pofida faptului că suntem într-un an foarte dificil, avem scădere şi a produsului intern brut, la import, la export. Totuşi, în luna decembrie, comparativ cu anul trecut suntem în creştere la capitolul venituri: la Serviciul Fiscal – plus 7,8% şi Serviciul Vamal – 12,8%. Acest lucru se explică prin administrarea fiscală şi vamală dură şi profesionalismul celor de la Ministerul Finanţelor. Astfel, nu există nicio întârziere la achitarea plăţilor curente. Vreau să confirm şi să asigur că, pe parcursul acestei luni şi începutul anului viitor, salariile şi pensiile vor fi achitate la timp”, a declarat Igor Dodon.

Totodată, preşedintele în exerciţiu a declarat că aprobarea principalelor legi bugetare pentru anul viitor rămâne prioritatea principală a autorităţilor.

„Zilele trecute a expirat termenul regulamentar şi constituţional de înaintare a amendamentelor din partea deputaţilor. Au fost zece zile, au fost depuse sute de pagini de amendamente, peste o mie şi ceva, care vor fi discutate şi examinate de Guvern şi cel mai probabil azi va avea loc şedinţa Guvernului, unde va fi dat aviz la aceste amendamente. Pe parcursul următoarelor două săptămâni, Parlamentul trebuie să aprobe aceste patru legi de bază: legea cu privire la politica bugetar-fiscală, legea cu privire la bugetul de stat, cu privire la bugetul asigurărilor sociale şi proiectul bugetul asigurărilor obligatorii în medicină”, a declarat Igor Dodon.

În cadrul briefingului, preşedintele în exerciţiul a mai anunţat că ceremonia de inaugurare a noului preşedinte ales al Republicii Moldova este planificată pentru 24 decembrie curent. Potrivit lui, inaugurarea va avea loc cu participarea preşedintelui actual, a prim-ministrului şi a preşedintelui Parlamentului.

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.