Noul șef al Serviciului Vamal a fost prezentat colectivului

0


Chişinău, 6 sep. /MOLDPRES/. Igor Talmazan a fost numit în funcţia de director al Serviciului Vamal, începând cu ziua de astăzi, 6 septembrie. Noul director al Serviciului Vamal a fost prezentat de dimineață colectivului instituției de către ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, comunică MOLDPRES.

Ministrul Finanțelor l-a felicitat pe noul șef de la vamă și a menționat că principalele obiective necesare de a fi realizate sunt: fortificarea capacității Serviciului Vamal de asigurare a încasărilor la bugetul de stat, îmbunătățirea condițiilor de efectuare a procedurilor vamale pentru agenții economici, eliminarea contrabandei și sporirea eficienței instituției.

Igor Talmazan a precizat că este conștient de imensa responsabilitate pe care o va avea față de agenții economici, dar și față de fiecare cetățean în parte. De asemenea, directorul Vămii a specificat că, în sistemul vamal, ca și în orice alt sistem, multe procese trebuie să fie îmbunătățite și reformate, asumându-și angajamentul să promoveze o politică anticorupție tranșantă. La final, Igor Talmazan și-a exprimat încrederea că odată cu schimbările ce vor urma în următoarea perioadă în Serviciul Vamal, se va schimba și imaginea instituției.

Igor Talmazan este specializat în Drept Public, fiind avocat de profesie. Pe parcursul anului 2019, a activat în calitate de șef al Corpului de control al Prim-ministrului Maia Sandu. Anterior, a mai deținut funcțiile de șef al Inspectoratului Ecologic de Stat și viceministru al Mediului.

Foto: Serviciul Vamal

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!



Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.