Parlamentul a adoptat legea privind asigurarea subvenționată în agricultură

65


Chişinău, 11 sep. /MOLDPRES/. Parlamentul a adoptat, în cadrul ședinței de astăzi, Legea privind asigurarea subvenționată a riscurilor de producție în agricultură, comunică MOLDPRES.

Potrivit documentului, legea are ca scop stimularea accesului fermierilor la asigurările în agricultură,  protejarea intereselor acestora în procesul de asigurare, crearea posibilității asigurării calității recoltei, extinderea listei de obiecte și riscuri a căror asigurare urmează a fi subvenționată, stimularea creditării fermierilor prin acordarea posibilității achitării primei de asigurare de către beneficiarul asigurării.

Totodată, se propune achitarea primei de asigurare în mai mult de două tranșe, ceea ce va reduce povara financiară asupra producătorului agricol asigurat.

Se propune excluderea obligativității prezentării extrasului din registrul producătorilor agricoli care au încheiat contracte de asigurare, eliberat de autoritățile publice locale, cu privire la existența bunului asigurat.

În lectura finală, proiectul de lege a fost comasat cu proiectul de Lege cu privire la modificarea și completarea Legii privind asigurarea subvențională a riscurilor de producție în agricultură.



Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.