Prima persoană din lume vaccinată anti-COVID-19 a primit a treia doză

0


În vârstă de 91 de ani, Margaret Keenan a primit prima doză din serul Pfizer/BioNTech pe 8 decembrie 2020, iar vineri a fost vaccinată cu doza a treia a serului la Spitalul Universitar din Coventry, aceeaşi unitate medicală unde a fost imunizată şi la finalul anului trecut.

În acelaşi timp cu ea a fost vaccinată cu doza suplimentară şi asistenta Matron May Parsons, cea care i-a administrat prima doză lui Margaret Keenan în decembrie.

Keenan a declarat acum că este fericită că a primit doza suplimentară de vaccin şi că se simte liberă. Britanica a avut de transmis şi un mesaj celor cărora le este teamă să facă vaccinul: „Pentru cele câteva secunde cât durează, să meargă şi să se vaccineze. Asta îi salvează pe ei şi salvează vieţile familiilor lor. Când ai făcut asta, te simţi o persoană diferită pentru că simţi că te va ajuta şi îi va ajuta pe ceilalţi”. 

Marea Britanie a dat startul vaccinării cu doza a treia pentru persoanele cu vârste de peste 50 de ani, persoanele cu comorbidităţi, dar şi pentru angajaţii din domeniul medical şi centrele de îngrijire.



Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.