Primăria Chișinău a crescut numărul de autobuze către suburbii

0


Chişinău, 14 sep. /MOLDPRES/. Primăria capitalei a plasat cinci autobuze noi, model ISUZU, pe ruta suburbană Chișinău – Codru, transmite MOLDPRES.

Potrivit primarului Ion Ceban, majorarea numărului de autobuze pe această rută vine la solicitarea locuitorilor din orașul Codru, care face parte din municipiul Chișinău. ”Până în prezent pe această rută circulau doar două unități de transport. Am majorat numărul ca urmare a solicitărilor venite din partea locuitorilor”, a menționat edilul capitalei.

El a specificat că autoritățile municipale sunt preocupate de optimizarea și a altor linii de transport public care fac legătura cu suburbiile. „Facem tot posibilul ca în continuare să satisfacem necesitățile cetățenilor din suburbii privind asigurarea cu transport”, a spus Ceban.

Din lotul de 100 de autobuze noi ISUZU, achiziționate de municipalitate, au fost puse pe rută 15 unități, restul sunt livrate periodic, conform contractului, urmând ca până la finele anului să fie toate la Chișinău.

Costul celor o sută de autobuze noi ISUZU este de cca 12,5 milioane de euro. Termenul de garanție pentru noile autobuze constituie 6,5 ani, perioadă în care producătorul va asigura și mentenanța acestora.

Foto: Primăria Chișinău

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!



Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.