Protest la Curtea de Apel

58

De aproximativ zece ani, peste 70 de persoane stau în blocuri, pe care le numesc ”șantiere”. Unii locatari spun au achitat sumele integral, între 40 și 50 de mii de euro, dar până astăzi blocurile nu sunt finalizate. Mulți afirmă că s-au pomenit cu apartamentele puse în gaj la bancă. ”De vină este proprietarul companiei de construcție, Vasile Chirică”, susțin protestatarii.

Când la Curtea de Apel a venit avocatul companiei de construcții, Victor Munteanu, manifestanții l-au întâmpinat cu huiduieli.

În replică, Victor Munteanu a declarat că prin astfel de manifestări, oamenii nu își vor atinge scopul dorit.

Ședința de examinare a recursului avocaților în privința arestului preventiv aplicat directorului companiei de construcții a fost închisă. Amintim că pe data de 7 septembrie, poliția a făcut percheziții acasă la mai multe persoane cu funcții de răspundere din cadrul companiei de construcție și a reținut opt persoane pentru audieri. Figuranții pe acest dosar ar fi prejudiciat 70 de persoane cu circa 50 milioane lei, investite de păgubiți în noile apartamente, în municipiul Chișinău.

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.